Acasă Politic Bucuresti: Guvernul a aprobat semnarea de catre Romania a Tratatului Fiscal

Bucuresti: Guvernul a aprobat semnarea de catre Romania a Tratatului Fiscal

DISTRIBUIȚI

108267 – 28022012 – Guvernul a aprobat, marţi, semnarea de către România a Tratatului de guvernanţă fiscală, care impune reguli privind disciplina bugetară prin limitarea deficitului şi a datoriei publice, potrivit unor surse oficiale citate de Antena 3. Documentul urmează să fie semnat de preşedintele Traian Băsescu. Informaţia a fost confirmată, la sfârşitul şedinţei de guvern, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. „S-a obţinut din partea României, în urma negocierilor desfăşurate, participarea şi a statelor care nu sunt parte a zonei euro la şedinţele comune pe care le au toate statele semnatare, în anumite condiţii. A fost unul dintre demersurile la care România a ţinut foarte mult, pentru a fi parte a procesului în permanenţă şi a fi consultată”, a spus Suciu. 

La jumătatea lunii februarie, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Tratatul convenit de ţările UE nu este o urgenţă a şefului statului, ci trebuie semnat până la 1 martie, iar România nu mai poate întârzia luarea acestei decizii.

La sfârşitul lunii ianuarie, statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar.Acest acord va impune regula unui deficit maxim 3% din PIB şi a unei datorii publice de cel mult 60%, cu mecanisme automate de conformare şi sancţionare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.