Acasă Politic Bucuresti : Guvernul a aprobat contractul de activitate al C.N. CFR pentru...

Bucuresti : Guvernul a aprobat contractul de activitate al C.N. CFR pentru perioada 2012-2015

DISTRIBUIȚI

107560 – 02022012 – Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, contractul de activitate al Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru perioada 2012-2015. Contractul de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru perioada 2012-2015 se încheie între Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A., pe de o parte, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pe de altă parte.Prevederile actulul normativ, se referă, în principal, la: obligaţiile „C.F.R.” – S.A. pe perioada 2012-2015 de a asigura starea tehnică şi de exploatare a infrastructurii feroviare care să permită desfăşurarea transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei; indicatorii de calitate şi performanţă privind funcţionarea infrastructurii feroviare pe anul 2012 în concordanţă

cu Programul de Guvernare pe perioada 2009-2012, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.31/2008; programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice pe anul 2012 prevăzute în Programul de Guvernare pe perioada 2009-2012; o implicare mai activă a companiei în programele de reabilitare şi modernizare a Coridorului IV în conformitate cu angajamentele luate la nivel internaţional şi includerea acestor proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial; metodologia de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare publice în perioada 2012-2015; valoarea elementelor tarifare de bază pentru calculul Tarifului de Utilizare a Infrastructurii feroviare; tariful de conducere operativă a circulaţiei trenurilor pe secţiile neinteroperabile s-a majorat cu indicele de inflaţie.

Aplicarea noii metodologii propuse folosind valoarea elementelor tarifare de bază pentru calculul Tarifului de Utilizare a Infrastructurii menţine valoarea medie statistică a TUI înregistrată în prezent pentru traficul de marfă şi pentru cel de călători.

Conform art. 37 din OUG nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările, raporturile dintre compania naţională care administrează infrastructura feroviară, pe de o parte, şi instituţiile publice, pe de altă parte, se reglementează prin contract de activitate, încheiat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1667/2008 a fost aprobat contractul de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.  pentru perioada 2008-2011. În conformitate cu prevederile art.39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Contractele de activitate se actualizează anual. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.