107507 – 01022012 – „Au ajuns la vorba mea!”, spune eurodeputatul PDL, Cristian Preda, după ce unii parlamentari ai partidului i-ar fi sugerat lui Emil Boc să demisioneze din postul de prim-ministru, potrivit gândul.info, care citează surse din PDL. „În actuala formulă, vom cădea şi mai mult în sondaje”, avertizează Preda, care vrea „un premier independent credibil„. „Să nu ne mai ascundem după degete!”, spune deputatul european, potrivit RFI. “În 2010-2011, când spuneam că e nevoie de o alternativă, am fost tratat drept trădător, drept lipsit de loialitate! Acum, constat că au ajuns la vorba mea, deşi între timp s-a petrecut un congres al partidului, în care nu s-a cerut o nouă manieră de a guverna. Blaga atunci a cerut partidul, n-a cerut Guvernul.
Şi acum observ că nimeni n-are curajul să spună public ce reproşuri are să-i facă lui Emil Boc şi se discută doar în spatele uşilor închise, se transmit pe surse informaţii şi înţeleg că nu au curajul să-i spună lui Emil Boc că nu-l mai susţin. E vorba mai degrabă de o critică”, a afirmat Preda.
“Cred că trebuie urgent găsit un independent, care în primul rând să garanteze un anumit echilibru în gestionarea guvernării, un independent care să fie capabil să gestioneze de asemenea un dialog pe marginea datelor electorale, pentru că în acest moment circulă mai multe versiuni. Sigur că în acest proces va trebui să fie implicat preşedintele, ca mediator. Nu cred că trebuie să ne ascundem după degete. În acest moment, problema esenţială nu este partidul, ci guvernarea. De altfel, a fost din 2009, imediat după realegerea lui Traian Băsescu. Şi imaginea partidului şi imaginea lui Traian Băsescu suferă din pricina guvernării. Nu cred că trebuie foarte mult întârziat acest proces. Am înţeles constrângerea pe care o reprezintă vizita delegaţiei FMI, Comisiei şi Băncii Mondiale la Bucureşti, e clar, dar după ce Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI în România-n.r.) ne părăseşte, cu toate amintirile plăcute pe care le va avea din ţară, de la horă la negocieri, după asta trebuie să trecem la lucru! Orice amânare acum nu face decât să prelungească o stare de incertitudine, de neîncredere, care este sădită şi în peisajul politic şi în peisajul public”, a mai spus eurodeputatul PDL. – www.promptmedia.ro