Acasă Politic Bucuresti: Cianura daunează grav integritatii ministeriale

Bucuresti: Cianura daunează grav integritatii ministeriale

DISTRIBUIȚI

108205 – 26022012 – Joi, 23 februarie, pe canalul principal al Televiziunii publice Române, a avut loc o ediţie specială a emisiunii Judecă tu! dedicată Roşiei Montane.Prezenţi ca invitaţi în cadrul dezbaterii televizate, reprezentanţii campaniei Salvaţi Roşia Montană au întâlnit încă o dată autorităţi nedocumentate corespunzător despre Roşia Montană şi impactul proiectului minier asupra zonei, superficiale în abordarea acestei probleme de interes naţional şi, mai mult, cu atitudine de sfidare în faţa localniclior din Roşia Montană, cetăţeni români care îşi vor respectate drepturile garantate de lege. Toate acestea în condiţiile în care autorităţile invitate, ministerul Mediului şi Pădurilor, respectiv ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional,

 

sunt cele responsabile cu deciderea viitorului Roşiei Montane.

Prezent în emisiune în lipsa ministrului Culturii Kelemen Hunor, secretarul de stat din Ministerul Culturii Vasile Timiş a afirmat public că decizia în evaluarea proiectului minier propus la Roşia Montană este una politică, şi nu o decizie care să aibă ca fundament argumente de ordin tehnic privind protejarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană. Această declaraţie validează semnalele de alarmă transmise de Campania Salvaţi Roşia Montană, şi anume că există mai multe forme de presiune exercitate în activitatea de evaluare a proiectului minier, dintre ele, presiunea politică fiind singura recunoscută public.

La numai 12 ore de la încheierea emisiunii Judecă tu! dedicată Roşiei Montane, Vasile Timiş şi-a prezentat demisia din cadrul Ministerului Culturii.

Mai mult, accidentul cu cianuri de la Baia Mare din anul 2000 a fost una din temele dezbătute în cadrul emisiunii. Prezent in emisiune, secretarul de stat din Ministerul Mediului, Marin Anton, a fost incapabil să prezinte poziţia Ministerului Mediului şi implicit a statului român in privinta consecintelor catastofale ale acestui accident. Informaţii precum deversările cu cianură, responsabilitatea asumării costului de refacere a mediului (100 milioane de euro datorate Ungariei) şi rolul statului român de a trage la răspundere poluatorul au fost o necunoscută pentru D-nul Anton. Superficialitatea cu care autorităţile de mediu tratează cel mai grav accident de deversări de cianuri din Europa pune sub semnul înrebării întreg procesul de evaluare a riscului de mediu în cazul proiectului minier propus la Roşia Montană.

Ingrijorarea este cu atât mai mare cu cât Marin Anton este şi preşedintele Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) la nivelul ministerului Mediului, cu rol în analizarea studiului de impact asupra mediului depus la minister de către compania Roşia Montană Gold Corporation. In timpul emisiunii a fost chestionat profesionalismul acestei comisii prin prezentarea unui extras din procesul verbal de verificare a amplasamentului Proiectului Rosia Montana, intocmit la data de 20 octombrie 2011. Conform documentului amintit „pe valea Cornei s-au observat, in timpul vizitei, constructii izolate ce se suprapun pe amprenta iazului de decantare”, iar in privinta factorului biodiversitate se mentioneaza aceea ca „in timpul vizitei nu au fost observate exemplare salbatice de animale (probabil si din cauza transportului cu autovehicule de teren), cu exceptia unor cazuri izolate (ex.veverite…)”. Acest document ignoră ample studii privind biodiversitatea in zona Rosia Montana intocmite de reputati specialisti in domeniu, dar si aceea ca pe valea Cornei se regasesc 261 de gospodarii, două biserici si trei cimitire.

Reprezentantul Ministerului Mediului se face de asemenea responsabil de un grav act de dezinformare a publicului atunci cand a afirmat aceea ca „pentru Ungaria a fost facil sa interzica prin lege folosirea cianurilor in minerit”, deoarece Ungaria „nu are aur”. Marin Anton i-a replicat reprezentantului Asociatiei Alburnus Maior ca „minte” atunci cand afirma ca exista companii miniere care detin licente de explorare a aurului pe teritoriul Ungariei. O verificare sumara a paginii web a companiei Carpathian Gold, una dintre cele mai importante companii miniere implicate in activitati de explorare a aurului pe teritoriul Ungariei, confirma aceea ca pe vaste concesiuni minerale explorate in aceasta tara au fost explorate cantitati semnificative de aur.

„Am participat la această dezbatere televizată tocmai pentru a putea dialoga cu domnii miniştri Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor. Pentru nişte oficialităţi care îşi doresc foarte mult ca proiectul să se întâmple, sunt foarte nemulţumit că nu au participat ei personal. Este o dovadă în plus a iresponsabilităţii autorităţilor în tratarea subiectului. Nu mă surprinde totuşi demisia domnului Timiş, trimis acolo pentru a scoate castanele din foc pentru ca domnul Kelemen Hunor să nu se ardă”, a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

„Este foarte trist să vezi cum autorităţi ale statului, care ar trebui să ia o decizie strict legală şi tehnică, se comportă ca un serviciu al companiei ce vrea să distrugă Roşia Montană, luând apărarea acestui proiect mulot mai vehement şi emoţional decât compania în sine”, a completat Stefania Simion, consultant juridic al Alburnus Maior. (Sursa: Alburnus Maior) – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.