107736 – 09022012 – Fundaţiile urmăresc obiective care aduc beneficii publicului larg. Activităţile lor se concentrează asupra unor domenii care sunt importante pentru economia şi pentru cetăţenii europeni, de exemplu serviciile sociale şi de sănătate, încurajarea cercetării şi promovarea culturii. În acest scop, ele acordă subvenţii şi derulează proiecte. Totuşi, activităţile transfrontaliere ale fundaţiilor sunt adesea costisitoare şi dificil de realizat din cauza diferenţelor dintre legislaţiile naţionale şi a obstacolelor inerente acestora. De exemplu, atunci când decid să-şi desfăşoare activitatea în străinătate, fundaţiile trebuie adesea să-şi cheltuiască o parte din resurse pentru consiliere juridică şi pentru îndeplinirea cerinţelor juridice şi administrative prevăzute de diferitele legislaţii naţionale din UE, ceea ce reduce cuantumul fondurilor de care dispun pentru realizarea de activităţi în beneficiul publicului larg şi le poate determina să-şi întrerupă activitatea.
Pentru a facilita sprijinirea de către fundaţii a cauzelor de interes public în întreaga UE, Comisia a prezentat o propunere privind un statut al fundaţiei europene.
Comisarul responsabil cu piaţa internă, Michel Barnier, a declarat: „Trebuie să sprijinim şi să încurajăm munca preţioasă realizată de fundaţii în interesul cetăţenilor europeni. În special, trebuie să eliminăm obstacolele care le împiedică să-şi desfăşoare activitatea la nivel transfrontalier în domenii precum cercetarea, sănătatea sau cultura. Introducerea unui statut european va reduce costurile şi gradul de incertitudine şi, în plus, va permite fundaţiilor să beneficieze de mai multă vizibilitate pentru promovarea activităţilor lor şi pentru atragerea mai multor fonduri, graţie unei etichete europene.”
Propunerea are ca scop crearea unei forme juridice europene unice – „fundaţia europeană” (FE) – care, în esenţă, ar urma să fie aceeaşi în toate statele membre şi ar coexista cu fundaţiile naţionale. Obţinerea statutului de fundaţie europeană ar avea un caracter pe deplin voluntar.
Domeniu de aplicare: Statutul se concentrează asupra fundaţiilor de interes public, care reprezintă majoritatea în acest sector, fiind prezente şi recunoscute în toate statele membre.
Principalele cerinţe privind FE: Statutul prevede principalele cerinţe privind fundaţia europeană. De exemplu, fiecare FE ar trebui să demonstreze că urmăreşte interesul public, că are o dimensiune transfrontalieră şi că posedă un patrimoniu iniţial minim în valoare de 25 000 EUR.
Cum pot fi constituite fundaţiile europene: Fundaţia europeană poate fi constituită pornind de la zero, prin convertirea unei fundaţii naţionale în fundaţie europeană sau prin fuzionarea unor fundaţii naţionale. FE dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării într-un stat membru.
Reducerea costurilor şi a gradului de incertitudine: Fundaţiile europene vor avea personalitate şi capacitate juridică în toate statele membre. Noul statut le va permite să realizeze activităţi şi să canalizeze fonduri pe teritoriul UE într-un mod mai simplu şi mai puţin costisitor, în temeiul unor norme similare, aplicabile în întreaga UE.
Eticheta europeană: Statutul le-ar oferi FE o etichetă şi o imagine europene, datorită cărora ele ar deveni recunoscute şi fiabile şi, prin urmare, ar încuraja atât activităţile transfrontaliere ale fundaţiilor, cât şi donaţiile transfrontaliere.
Regimul fiscal: Fundaţiile europene vor beneficia de acelaşi regim fiscal ca şi fundaţiile naţionale. Donatorii care sprijină fundaţiile europene se vor bucura de aceleaşi avantaje fiscale ca şi cei care fac donaţii fundaţiilor stabilite în propriul lor stat membru. În ambele cazuri, statele membre ar trebui să considere FE ca fiind echivalente cu fundaţiile de interes public create în temeiul propriilor legislaţii naţionale. – www.promptmedia.ro