Acasă Politic Bruxelles: Intreprinderile pierd mult prin aplicarea ineficienta a legislatiei Uniunii Europene

Bruxelles: Intreprinderile pierd mult prin aplicarea ineficienta a legislatiei Uniunii Europene

DISTRIBUIȚI

108097 – 22022012 – Preşedintele Comisiei Europene, José-Manuel Barroso, l-a primit pe preşedintele Grupului la nivel înalt al părţilor interesate independente privind sarcina administrativă, Edmund Stoiber, care i-a înmânat raportul grupului, intitulat „Europa poate face mai mult”. Acesta conţine cele mai bune practici utilizate de statele membre pentru a pune în aplicare legislaţia UE cu o sarcină administrativă cât mai redusă. Preşedintele Comisiei Europene a declarat: „Felicit grupul prezidat de dr. Edmund Stoiber pentru acest raport excelent, care prezintă exemple impresionante privind modul în care statele membre pun în aplicare legislaţia UE în mod inteligent, astfel încât efectele pozitive ale acesteia să se concretizeze, fără ca respectivele ţări să fie afectate de o sarcină administrativă inutilă la nivel naţional. Invit statele membre să analizeze aceste exemple şi să înveţe din ele. Inspirându-ne reciproc din modelele de reglementare inteligentă, putem îmbunătăţi în continuare mediul de afaceri şi putem sprijini creşterea economică şi locurile de muncă în Europa.”

Comisia a solicitat raportul privind cele mai bune practici în august 2010. Raportul conţine o listă cu 74 de exemple privind cele mai bune practici, printre care se numără iniţiative privind guvernarea electronică, soluţiile inteligente, în special pentru micile întreprinderi, implicarea directă a părţilor interesate, orientarea utilă şi acţiunile transfrontaliere.

Raportul arată că dispunem de o marjă considerabilă de manevră pentru a îmbunătăţi punerea în aplicare a legislaţiei UE.  Dat fiind că aproape o treime din sarcinile administrative pe care le suportă întreprinderile şi care rezultă din legislaţia UE provin din punerea în aplicare ineficientă a cerinţelor UE la nivel naţional, reducerea acestei puneri în aplicare greoaie este esenţială pentru a îmbunătăţi activitatea întreprinderilor şi pentru a stimula economia şi competitivitatea UE. Raportul include, de asemenea, o listă de control însoţită de recomandări şi îi invită pe cititori să prezinte observaţii. Obiectivul de a reduce sarcinile administrative ale întreprinderilor din UE cu 25 % până în 2012 şi programul de acţiune corespunzător au fost propuse de Comisie în ianuarie 2007 şi au fost aprobate de Consiliul European în martie 2007. Îmbunătăţirea mediului de afaceri prin simplificarea formalităţilor administrative este un obiectiv comun, care poate fi atins numai prin asumarea unei responsabilităţi comune de către instituţiile europene şi statele membre. Comisia Europeană a realizat progrese semnificative în ceea ce priveşte punerea în aplicare a programului de acţiune. Comisia a propus deja măsuri care să reducă sarcinile administrative cu până la 33 %, adică peste 40 miliarde de euro. Dintre acestea, Consiliul şi Parlamentul au adoptat până acum măsuri care duc la o reducere de 22 %. Prin acordul recent privind măsurile de reducere a formalităţilor contabile, aplicabil unui număr de peste 5 milioane de întreprinderi mici, cifra totală a reducerii a primit un nou impuls în vederea realizării obiectivului de reducere a sarcinii administrative cu 25 % până în 2012. Începând din 2008, Grupul la nivel înalt al părţilor interesate independente privind sarcina administrativă, prezidat de Dr. Edmund Stoiber, oferă consultanţă şi asistă Comisia în vederea punerii în aplicare a programului de acţiune pentru reducerea sarcinii administrative în UE. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.