108046 – 20022012 – Valoarea transferurilor efectuate de românii care muncesc peste graniţă a coborât în 2011 la minimul ultimilor şapte ani. “Stranierii” au trimis anul trecut în România 3,6 miliarde de euro. Creşterea şomajului în ţările cu largi comunităţi de români se resimte tot mai acut în bugetul familiilor din ţară care primesc bani de la rudele plecate la muncă peste hotare. Dacă în urmă cu doi-trei ani un loc de muncă în străinătate reprezenta o afacere bună, acum situaţia s-a schimbat. Criza din Europa, în special în ţările cu largi comunităţi de români, cum sunt Spania şi Italia, i-a afectat direct pe cetăţenii care muncesc peste hotare. Unii au rămas fără slujbă şi chiar s-au întors în ţară, alţii au suportat reduceri semnificative ale salariilor.
Iar asta se reflectă fidel în valoarea remiterilor către România, potrivit Romanian Global News.
Totalul sumelor trimise în ţară a ajuns la minimul ultimilor şapte ani. Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au ajuns în 2011 la 3,59 miliarde de euro, potrivit datelor pubicate de Banca Naţională a României. Cuantumul sumelor transferate este cu aproape peste 10% mai mic comparativ cu 2010, respectiv 17,5% faţă de 2009.
Comparativ cu anul 2008, când remiterile au atins un nivel-record de 6,61 miliarde de euro, transferurile au fost anul trecut aproape la jumătate. Chiar dacă sumele transferate au crescut în ultima lună a anului, până la 383 de milioane de euro, evoluţie determinată de Sărbătorile de iarnă, suma agregată din întregul an a rămas la un nivel minim.
Dacă în anii de boom economic muncitorii români din străinătate reuşeau din salariul primit să mai pună ceva bani deoparte, acum cu greu reuşesc să trimită familiilor rămase în ţară sume pentru acoperirea cheltuielilor curente. Principala cauză a scăderii dramatice a remiterilor este rata şomajului care a atins cote-record în Spania şi în Italia, acolo unde muncesc cei mai mulţi români. De exemplu, în Spania, rata şomajului a urcat în decembrie 2011 la 22,9%, cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, în timp ce în Italia indicatorul a crescut până la 8,9%.
Aproximativ 2,8 milioane de români locuiesc şi lucrează în străinătate în momentul de faţă, arată ultimele date ale Bancii Mondiale. Înainte de criză financiară, banii trimişi de aceştia în ţară reprezentau un veritabil motor pentru consum. Anul 2012 ar putea aduce o nouă scădere a remiterilor, mai ales în contextul în care Europa occidentală s-ar putea confrunta cu o recesiune. Din 2005 până în prezent, românii din străinătate au trimis înapoi în ţară peste 30 de miliarde de euro, se mai arată în datele Bancii Centrale.
Fără să fie sprijiniţi de autorităţi în vreun fel, prin acordarea unei facilităţi de transfer sau prin vreo reducere de impozite, stranierii au continuat să trimită cu stoicism bani acasă, fie pentru copiii rămaşi în îngrijirea rudelor, fie pentru compensarea pensiilor prea mici ale părinţilor, fie pentru a investi tot la locul de baştină. – www.promptmedia.ro