Acasă Politic Teheran: Iranul începe să cedeze

Teheran: Iranul începe să cedeze

DISTRIBUIȚI

107394 – 27012012 – Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat ca ţara sa este pregătită pentru noi negocieri cu statele occidentale în ceea ce priveşte programul nuclear. Declaraţia vine ca urmare a măsurilor luate de SUA şi Europa care au hotărât sancţiuni şi restricţii economice – în primul rând embargoul petrolier – în încercarea de a convinge regimul de la Teheran să opreasca programul de îmbogăţire a uraniului, program care ar putea rezulta într-o armă atomică. Potrivit USA Today, Ahmadinejad a precizat jois seara că sancţiunile aplicate Iranului nu vor forţa mâna autorităţilor pentru a accepta solicitările occidentale. Iranul insistă că motivul pentru care continuă acest program atomic este legat de producerea de energie şi de cercetare.

Remarcile lui Ahmadinejad vin în continuarea altor semnale date pe canale diplomatice cu privire la disponibilitatea conducerii iraniene de a redeschide negocierile cu cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, la care se adaugă Germania. Ultima rundă de negocieri care a avut loc în Turcia, acum un an, nu a dus la niciun rezultat pozitiv. Un observator ONU pe probleme nucleare urmează sa viziteze Teheranul la sfârşitul acestei săptămâni. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.