107390 – 27012012 – Liderul delegaţiei europarlamentare PSD, Cătălin Ivan, atrage atenţia că, pentru a doua oară în şapte luni, România poate rămâne din nou fără fondurile europene, date fiind noile suspiciuni de fraudă descoperite de Comisia Europeană la achiziţiile publice pentru un contract de lucrări al Primăriei Sectorului 3 din Bucureşti.
”Iată că nu au trecut nici măcar 7-8 luni de când Comisia a blocat fondurile europene pe programul gestionat de Elena Udrea, că România este din nou în atenţia autorităţilor europene pentru nereguli grave în privinţa achiziţiilor publice, pe acelaşi program. Nici după ce România a scăpat pe muchie de cuţit de penalizarea de anul trecut, camarila PDL nu se poate opri din furat! De data aceasta, primăria condusă de pedelistul Negoiţă este suspectată că a fraudat o licitaţie pentru un proiect de 110 milioane de Euro. Este deosebit de grav că nici acum guvernanţii nu au modificat legea achiziţiilor publice în aşa fel încât aceasta să fie în acord cu solicitările Comisiei. Iar asta pentru că le convine să fure în continuare. Pentru ei nu contează că România riscă să piardă fondurile UE, pentru că ştiu foarte bine că în curând nu vor mai fi la putere. Singura lor prioritate este să pună mâna pe cât mai mulţi bani până la alegeri, iar după ei, potopul”, susţine Cătălin Ivan.
Social-democratul subliniază că responabilitatea în această problemă o poartă în primul rând Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale. ”Anul trecut, când au fost blocate cele 800 de milioane de euro, Elena Udrea a încercat să dea vina pe autorităţile publice locale pentru nereguli. Acest nou caz de fraudă ne indică foarte limpede că avem de-a face cu o problemă sistemică în ceea ce priveşte banii gestionaţi de MDRT. Deja nu mai vorbim de o banală coincidenţă. Bineînţeles, Negoiţă este un simplu pion în acest lanţ al corupţiei PDL. Vedem bine, însă, că toate drumurile hoţiei duc către una şi aceeaşi persoană din fruntea ministerului. Nu spun că nu există o vină şi la nivelul autorităţilor locale, dar este responsabilitatea ANRMAP să se asigure că toate procedurile sunt în regulă. Iar ANRMAP este în subordinea Elenei Udrea. Altfel spus, Negoiţă nu putea să aranjeze acea licitaţie fără ca Elena Udrea să ştie.”, mai spune Ivan.
Europarlamentarul PSD atrage atenţia că penalităţile cu care se poate confrunta România în acest caz sunt dintre cele mai severe. ”Dacă în două luni nu se rezolvă această situaţie, atunci CE va denunţa România la Curtea Europeană de Justiţie. Aceasta poate decide o amendă forfetară mare, dată fiind suma contractului. De asemenea, România ar putea plăti zilnic penalităţi până rezolvă situaţia. În plus, dacă se constată că problema este una generalizată în sistemul de gestionare a banilor europeni, iar toate indiciile de acum ne arată că lucrurile aşa stau, atunci România riscă să-i fie blocate toate fondurle europene. Dacă guvernanţii vor într-adevăr să relanseze economia ţării prin fonduri europene aşa cum susţin, atunci ar fi bine să se oprească din furat cât mai rapid.”, atrage atenţia Ivan.
Comisia Europeană a solicitat României să respectele normele UE în materie de achiziţii publice în cadrul unui contract atribuit de primăria sectorului 3 a municipiului Bucureşti. Contractul, în valoare de aproximativ 110 milioane EUR, a fost atribuit sub forma unui acord-cadru cu o durată de patru ani. Conform CE, Primăria sectorului 3 nu a acordat candidaţilor un termen suficient pentru pregătirea ofertelor. Mai mult, a modificat în cursul procedurii anumite elemente obligatorii din anunţul de participare, printre care criteriile de selecţie, fără a proceda la publicarea modificărilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), acestea fiind comunicate numai la nivel naţional. – www.promptmedia.ro