Acasă Politic Roma: Romanii, pe primul loc la accidente de munca

Roma: Romanii, pe primul loc la accidente de munca

DISTRIBUIȚI

107185 – 20012012 – Anul trecut, în Lazio s-au înregistrat 55.329 accidente de muncă, potrivit Raportului regional Inail prezentat recent la Roma. Printre străinii accidentaţi, cei mai numeroşi sunt românii, cu aproape 2000 de accidente declarate. În privinţa cazurilor mortale, din cele 14 accidente, şase au avut ca victime români, potrivit Romanian Global News.

“Din păcate, numărul accidentelor este mult mai mare. Foarte mulţi dintre muncitorii răniţi nu declară, odată ajunşi la spital, circumstanţele adevărate ale accidentului”, spune Iulian Manta, sindicalist la Feneal- UIL.

Apoi, acesta aduce un exemplu recent: un român obligat de patron să rămână pe şantier cu piciorul fracturat, pentru a declara ulterior că s-a accidentat în afara programului de lucru. “Săptămâna trecută a venit la mine un muncitor român de 36 de ani, care a suferit un accident pe şantier în luna noiembrie. A căzut şi şi-a fracturat piciorul, în jurul orei 13. Patronul l-a obligat să rămână pe şantier şi să meargă la spital abia la ora 17, spunând că s-a accidentat pe stradă. Românul, de teamă să nu-şi piardă locul de muncă, a făcur aşa cum i-a spus şeful. A fost operat şi a a stat în concediu mendial până s-a vindecat. Odată întors la locul de muncă, s-au făcut disponibilizări şi a fost dat afară”, povesteşte Iulian Manta.

Românul s-a dus la sindicat în ianuarie, cu speranţa că poate rezolva ceva. Dar acum, după trei luni de zile şi o declaraţie falsă, a fost informat că nu se poate face nimic. “I-am spus că trebuia să se gândească înainte şi că să fie bucuros că nu a rămas cu sechele permanente”.

Potrivit sindicalistului român, e vorba de un caz care ar trebui să le dea de gândit numeroşilor muncitori care, din păcate, sunt constrânşi să ascundă accidentul la locul de muncă, “chiar dacă e vorba de un accident pe care ei îl consideră în acel moment minor”.

“Trecem printr-o perioadă de criză, românii şi în general toţi muncitorii se tem că-şi pierd locul de muncă, de aceea sunt mult mai uşor de şantajat de către patroni, care vor să muşamalizeze accidentele”.

Un alt efect al crizei este şi scăderea numărului de accidente în 2011, dar e vorba “despre o scădere proporţională cu reducerea numărului de muncitori, nu înseamnă că s-au îmbunătăţit condiţiile de muncă, ci pur şi simplu s-au închis multe şantiere”, explică Manta.

În 2010, Inail a întregistrat 55.329 accidente de muncă, dintre care 94 de cazuri mortale. Străinii din Lazio au suferit 5.734 accidente, cei mai mulţi accidentaţi fiind români, cu 1.845 de cazuri, urmaţi de polonezi (260 cazuri) şi albanezi (255 cazuri).

Cele mai multe accidente s-au înregistrat în sectorul construcţiilor. Din cele 94 de cazuri mortale, 14 au avut ca victime străini, dintre care şase cetăţeni români. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.