Acasă Politic Focsani: Peste 600 de militari pleaca in Afganistan

Focsani: Peste 600 de militari pleaca in Afganistan

DISTRIBUIȚI

106976 – 13012012 – Peste 600 de militari de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani vor pleca în Afganistan, ei participând, vineri, la un ceremonial la care a fost prezent şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Ceremonialul militar a început cu citirea ordinului de plecare în misiune, urmată de o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi condus de Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel.

„Am venit azi aici ca să vă binecuvântăm, dragi ostaşi, şi să ne rugăm pentru dumneavoastră ca mergând în această misiune grea, departe de ţară, Dumnezeu să vă ocrotească”, a spus Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel.

Prezent la ceremonial, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, le-a mulţumit militarilor pentru modul în care s-au pregătit pentru plecarea în Afganistan.

El i-a asigurat pe militari că vor beneficia de sprijinul său şi al instituţiei pe care o conduce.

Aceştia vor pleca, începând de sâmbătă, în Afganistat pentru a asigura securitatea infrastructurii şi a populaţiei din provincia Zabul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.