Acasă Politic Chişinău: Acuze dure ale comuniştlor moldoveni la adresa autorităţilor de la Bucureşti

Chişinău: Acuze dure ale comuniştlor moldoveni la adresa autorităţilor de la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

107349 – 26012012 – Deputaţii comunişti din Parlamentul de la Chişinău au adresat un demers oficial către amabasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, document care „este dictat de necesitatea menţinerii unor relaţii bilaterale de bună vecinătate şi respect reciproc”. Potrivit Unimedia, preluată de PROMPT MEDIA, comuniştii atenţionează autorităţile de la Bucureşti că mai mulţi politicieni moldoveni care contribuie la uzurparea puterii de stat sunt cetăţeni ai României. Comuniştii solicită structurilor abilitate din România să le reamintească cetățenilor săi că au obligaţia de a respecta legislaţia ţării de reşedinţă. adică, a Republicii Moldova, iar, în caz contrar, să-i retragă din spaţiul politic moldovenesc. „Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile. Vă vom fi recunoscători, Excelență, dacă le reamintiţi cetăţenilor care au şi adus jurământul de credinţă faţă de România că au obligaţia de a respecta legile ţării de reşedinţă. Nu dorim să credem că înalţi funcţionari din Republica Moldova, prin uzurparea puterii în Moldova, acţionează în interesele naţionale ale României, or aceştia, au jurat să apere drepturile şi interesele naţionale ale ţării pe care o reprezentaţi”, a declarat deputatul comunist Aleksandr Petkov, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, este vorba de Vlad Ulinici (cunoscut în Republica Moldova sub identitatea Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Parlamentului), Ion Hadârcă – preşedintele facţiunii parlamentare a Partidului Liberal, Valeriu Streleţ – preşedintele facţiunii parlamentare a Partidului Liberal-Democrat din Moldova, Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale şi Alexei Roibu, ministru al Afacerilor Interne.

Comuniştii „îl roagă respectuos” pe Lazurca să transmită autorităţilor abilitate române să retragă din spaţiul politic moldovenesc supuşii statului român care, prin comportamentul său, au dus la încălcarea prevederilor constituţionale în Moldova, la zguduirea opiniei publice locale şi internaţionale, implicit, aducând prejudicii grave imaginii României pe plan extern. „Constatăm cu regret, că unele persoane oficiale, fiind cetăţeni ai statului european reprezentat de Dvs. în Moldova, au contribuit şi continuă să contribuie la încălcări flagrante ale Constituţiei Republicii Moldova, iar acţiunile de complicitate ale acestora cad sub incidenţa Codului Penal al Republicii Moldova, prin pedepse penale considerabile”, menţionează deputaţii comunişti.

Petkov spune că scrisoarea urmează să ajungă la destinaţie până joi seara şi subliniază că este şi în beneficiul României de a elimina orice ameninţări dintre relaţiile celor două state. – www.promptmedia.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.