– 106659 – 03012012 – Masina ARO va rămâne întotdeauna o poveste fără sfârşit. Prezent la sfârşit de an la Câmpulung Muscel, la o întâlnire cu alegătorii săi, senatorul liberal Mircea Diaconu a anuntat încă o dată, după anumite promisiuni din campania electorală, că doreşte să reinventeze singurul automobil de conceptie 100% românesc. Noua maşină va avea o piaţă de desfacere destinată în special împătimiţilor muntelui dar şi a celor pasionaţi de
vânătoare sau pescuit. Acesta spune ca ideea producerii unui ARO restilizat i-a revenit „prin septembrie” (anul trecut) şi că a luat deja legătura cu o echipă de ingineri de la fostul centru de proiectare al uzinei muscelene. Totodată, Diaconu spune că a facut demersuri şi la Ministerul Economiei şi la actualul deţinator al mărcii ARO.
Scurt istoric
– ARO a fost, după cum se ştie, un producator de autovehicule de teren recunoscut pe plan internaţional. Prima maşină a fost produsă în 1957, uzina din Câmpulung producând peste 360.000 de automobile ARO 4×4, din care mai mult de două treimi au fost exportate în peste 100 de ţări. Un model ARO 10 a câştigat şi una dintre editţile raliului Paris-Dakar.
ARO s-a dezvoltat pe baza modelului sovietic GAZ 69. Productia a început în 1957 cu modelul IMS 57 şi a continuat doi ani mai târziu cu modelul M59. Modelul M59 beneficia de un motor reproiectat: au fost remodelate coloanele de admisie şi evacuare şi a fost introdusă ungerea sub presiune, obţinându-se în acelaşi timp o uşurare cu 70 kg. Un nou prototip este testat în 1961 exclusiv pe timp de noapte, fapt ce i-a adus denumirea codificată de „plimbăreţul nocturn”. În paralel sunt testate modele 4X4 produse de Ford sau Land Rover. Rezultatele excelente de la teste fac ca în 1964 să fie lansat modelul M461, care beneficia de o platformă tehnica complet reproiectată. M este abrevierea de la Muscel, 4 semnifica al patrulea prototip realizat, iar 61 reprezenta anul începerii testelor cu prototipul modelului, 1961. Lansarea în 1971 a noului model ARO 240 a dus la oprirea producţiei de M-uri în 1975. Recunoscut astazi ca vehicul istoric, M461 este cotat de cataloagele internaţionale la 1.350 de dolari.
Era un răsfăţat cine îşi permitea să aibă o maşină ARO înainte de 1990, când peste 90% din producţia uzinei lua calea exportului. Se înfiinţase şi o societate mixtă cu francezii, ARO – France, lucru rar întâlnit pe vremea comunismului. După 1990 au venit francezii de la Peugeot, cei de la Renault, dar şi alţi producători de masini de teren să se intereseze de privatizarea ARO. Dar nu a ieşit mare lucru, pentru că investitorii gândeau un plan amplu de restructurare care presupunea concedieri, retehnologizare şi mai ales stoparea furturilor. Nu era curte în Câmpulung unde să nu găseşti piese de schimb pentru ARO.
Delirul a continuat câţiva ani buni, timp în care în uzină intrau mulţi bani pe o parte şi ieşeau prea puţini sau deloc. Stocul creştea văzând cu ochii şi pe baza acestuia se făceau mari afaceri la negru. Prin anii 1996 – 1997, niciun investitor serios nu mai era interesat de privatizarea uzinei. Dădeau târcoale însă alţii. Din emisfera sudică.
S-au schimbat până în 2003 nouă echipe manageriale, s-au externalizat anumite active, s-a încercat motorizarea cu grupuri propulsoare Toyota, Renault sau Peugeot. Degeaba, maşina ajungea la un preţ mult peste performanţele ei, iar calitatea era ultima prioritate a multora dintre angajaţii de la ARO. După trei încercari de privatizare, ce a mai ramas din ARO a fost dat pe mâna americano-brazilianului John Perez. ARO era printre puţinele uzine vândute de fostul APAPS pe „un dolar”. Important era ca investitorul să nu o lase să moară. Planul nu a reuşit din mai multe motive.
Firma Cross Lander, a lui John Perez, era departe de a dispune de resursele financiare necesare lansării unui nou produs cu pretenţii de competitivitate pe piaţa Americii de Nord. În rest, sunt doar vorbe.
Din miile de angajaţi de la ARO au mai ramas câteva sute, care au „reuşit” să obţină ceea ce nici nu au visat vreodată: sfârşitul ARO la finele lui 2003.
Uzina ARO a mai rămas în istorie pentru ceva. Iniţiativa angajaţilor de a dona spermă pentru a stinge datoriile companiei (20 milioane de dolari) ocupa locul 8 într-un clasament pe 2002 al celor mai proaste 101 idei de afaceri din lume, realizat de revista Business.
În prezent, automobilele ARO existnete în circulaţie sunt aliniate la normele de poluare EURO 2 şi EURO 3 (motorizari Diesel şi benzina) şi satisfac cerinţele de securitate rutieră activă şi pasivă impuse de reglementările internaţionale.
