107350 – 26012012 – Premierul Emil Boc, aflat în fruntea Comandamentuilui pentru Situaţii de Urgenşă. a anunţat joi după-amiază că s-a dispus intervenţia a patru elicoptere, dintre care unul SMURD, pentru a acorda primul ajutor persoanelor aflate în nevoie. Intervenţia acestora este însă condiționată de starea vremii, întrucât aparatele de zbor nu pot avea acces în zonele cu vânt puternic. „În acest moment sunt situaţii critice la Călugăreni şi Gălbinaş”, a anunțat premierul care a precizat că numărul persoanelor care au fost cazate în sediile de primării sau la şcoli se ridică la 2.000, acestea beneficiind de suportul autoriăților statului pentru a face faţă viscolului. Aproape 30 de persoane au refuzat să părăsească autoturismele proprii şi s-au descurcat cu ce au avut în maşini.
În ceea ce priveşte maşinile blocate în trafic, bilanţul arată 650 de autovehicule blocate în judeţele
Boc a mai anunțat că 718 şcoli nu şi-au desfășurat activitatea joi, iar 182 de localităţi au rămas fără curent electric. El a precizat că în cursul serii se va realiza o altă conferință cu prefecţii pentru a se stabili modul de intervenţie pe parcursul nopţii, sperând ca vineri toate drumurile să poate fi redate traficului, în funcţie de vreme. – www.promptmedia.ro