106983 – 15012012 – Ceea ce a pornit ca o miscare pasnică de protest în sprijinul medicului Raed Arafat s-a transformat într-un miting violent, cu pietre în capul jandarmilor si gaze lacrimogene în ochii manifestantilor, lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale. Manifestatiile de vineri seara au continuat sâmbătă în mai multe orase din
Dacă în tară protestele au rămas în limitele scandării nemultumirilor, în Bucuresti lucrurile au luat o întorsătură violentă.
Protestele din Piaţa Universităţii au început în jurul orelor 14,00, manifestantii rămânând doar în spatiul din faţa Teatrului Naţional, dar lucrurile au început să degenereze din momentul în care protestatarii au vrut să iasă în stradă si să blocheze traficul. Fortele de ordine au reusit să mentină protestele sub control până în jurul orelor 18.00, când un grup de manifestanti s-a desprins si a pornit în coloană spre Palatul Cotroceni. Aici protestatarii au găsit un dispozitiv organizat al Jandarmeriei, care i-a obligat să rămână într-un spatiu strâmt, delimitat de gardurile proprietătilor si cordonul de protectie. Scandările în fata Palatului Cotroceni nu au durat foarte mult, pentru că manifestantii au decis să se întoarcă în Piata Universitătii, unde s-au alăturat celor câteva sute de persoane.
Protestatarii au încercat de mai multe ori să ocupe strada, îmbrâncindu-se cu jandarmii, însă violentele au început cu adevărat în momentul în care un jandarm a fost rănit la cap cu o piatră aruncată din multime. Acela a fost momentul în care fortele de ordine au schimbat echipamentul, înlocuind chipiul cu casca si scutul, semn că sunt pregătiti inclusiv pentru interventiile în fortă.
După câteva minute de acalmie, carosabilul de la Piaţa Universităţii a fost ocupat din nou de protestatari, circulaţia fiind întreruptă. Împotriva manifestantilor jandarmii au folosit şi bastoanele, în timp ce manifestanţii aruncau cu pietre, petarde şi pet-uri. Cinci jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale si peste 25 de persoane din rândul manifestantilor au cerut, de asemenea, asistentă medicală.
Protestele din Bucuresti au durat peste zece ore, Piaţa Universităţii fiind evacuată putin după miezul noptii. Acţiunea de evacuare a început înainte de ora 24.00, după ce jandarmii au somat cele aproximativ 150 de persoane rămase să evacueze zona, spunând că în contrar vor folosi forţa. Au fost patru somatii verbale şi prin semnale luminoase.
Purtătorul de cuvânt al Jandameriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat în repetate rânduri că jandarmii sunt prezenţi în Piaţa Universităţii pentru a asigura ordinea publică şi pentru a se asigura că legea este respectată, dar că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificaţi urmând să fie sancţionaţi conform legii.
Printre protestari au fost identificate persoane care se află în baza de date ca participând la acţiuni publice violente, în special pe stadioane.
Conform unei interventii telefonice a lui Gigi Becali, la România TV, aripa dură a protestanţilor face parte de galeria Stelei de la Peluza Sud: ”Eu am văzut câteva persoane care veneau în Peluza Sud şi care erau manipulate pentru tot felul de manifestaţii. Sunt stelişti, dar sunt plătiţi în anumite momente de anumite structuri. Eu cred că 20% din ce e în Piaţa Universităţii sunt nişte derbedei manipulaţi, care manipulează încă 700 de persoane”, a declarat Becali.
Printre victimele confruntărilor din Bucuresti s-au aflat si ziaristi. O echipă a Televiziunii Române a fost huiduită de protestatari, iar primele informatii spuneau că masina TVR a fost atacată cu pietre de protestatarii nemultumiti de modul în care postul public de televiziune prezintă evenimentele.
De asemenea, una dintre petardele aruncate de multime a explodat la picioarele unui reporter al Antenei 3, o cameră de luat vederi a fost distrusă, iar un reporter al RomâniaTV a fost ridicat de jandarmi, la grămadă cu protestatarii.
Modul în care au evoluat lucrurile arată că răbdarea populatiei se află la limită, că noua Lege a sănătătii a fost doar un pretext pentru manifestarea frustrărilor acumulate în ultimii ani si că autoritătile trebuie să fie extrem de atente la modul în care gestionează viata publică. În urma unor confruntări violente nimeni nu are nimic de câstigat: nici dr. Raed Arafat, a cărui imagine a fost asociată initial cu manifestatiile de stradă, nici presedintele Traian Băsescu, care ar putea fi acuzat că este autorul moral al iesirii oamenilor în stradă, din cauza disputei cu medicul de origine palestiniană.
O manifestatie pasnică prin care societatea civilă putea fi scoasă din letargie a fost transformată într-o miscare violentă, care seamănă mai mult cu o reglare de conturi. – www.promptmedia.ro