Acasă Politic Bucureşti: După patru ani, Emil Boc a descoperit evidenţa: salvarea României o...

Bucureşti: După patru ani, Emil Boc a descoperit evidenţa: salvarea României o reprezinta banii europeni

DISTRIBUIȚI

106926 – 12012012 – Noul an a adus mai multă lumină în mintea premierului Emil Boc, altfel nu se explică frenezia cu care şeful Guvernului a început activitatea în 2012. Brusc şi absolut surprinzător, prim-ministrul şi-a adus aminte că singura şansă a României o reprezintă fondurile europene, asta după ce PSD strigă de mai bine de patru ani că de la Europa vin banii şi salvarea, declară deputatul PSD Mircea Drăghici. „Mai mult, probabil într-un exces de sinceritate, aceasta a arătat că rambursările acordate României de către Comisia Europeană s-au menţinut la sfârşitul anului trecut la un nivel redus, astfel că există riscul major al pierderii de fonduri dacă ritmul de absorbţie nu va fi îmbunătăţit în acest an. Un pericol pe care USL îl strigă de ceva timp şi pe care liderul din Palatul Victoria l-au descoperit şi recunoscut abia când securea este deja deasupra capului. Emil Boc a ignorat cu bună-ştiinţă toate semnalele, inclusiv pe cele transmise de şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Nicolae Idu, care în toamna anului trecut trăgea un semnal de alarmă că există un „pericol real” ca România să piardă o parte din fondurile alocate la momentul aderării, acest lucru fiind cauzat de „lipsa de capacitate instituţională de a absorbi aceste fonduri conform regulilor europene”.

De remarcat că din cauza slabei absorbţii, România pierde zilnic 15 milioane de euro din fonduri europene. Din 2007 până acum, ţara noastră a reuşit să atragă doar 5% din totalul de 30 miliarde de euro. Nici un minister nu a reuşit să obţină peste 20% din fondurile europene, rata de absorbţie a fondurilor europene la nivelul Guvernului fiind de doar 11-12%. Cel mai slab stă Ministerul Transporturilor, cu 2,61%, deşi a avut alocat pentru perioada 2007-2013 cei mai mulţi bani, adică 4,56 miliarde lei (peste 1 miliard de euro). Surprinzător, doamna ministru Anca Boagiu s-a mulţumit să spună că totul a fost treabă de ghinion. Într-adevăr, ghinionul românilor că au un guvern prost şi un ministru al Transporturilor, deraiat total. În final trebuie menţionat un singur lucru: Emil Boc nu se trezea nici în ianuarie 2012 dacă nu i se arăta pisica neagră. Mai precis, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a trimis premierului României o scrisoare în care îşi exprima „nemulţumirea şi îngrijorarea” pentru rata scăzută de absorbţie a fondurilor europene plasând România pe ultimul loc în Uniune. Şi iată cheia întregii agitaţii, mai declară Drăghici. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.