106916 – 12012012 – Prim-ministrul Emil Boc a semnat miercuri decizia de numire a lui Andrei Georgescu în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii pentru coordonarea sistemului medical de urgenţă şi pe cea de eliberare a lui Raed Arafat din funcţia de subsecretar de stat în acelaşi minister, în urma demisiei. Cele două decizii ale premierului au fost deja trimise spre publicare în Monitorul Oficial.
Tot miercuri, Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, organigrama Ministerului Sănătăţii, la propunerea ministrului Ritli Ladislau.
”Astfel, din echipa de conducere a ministerului vor face parte, alături de ministru, trei secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Noua funcţie de secretar de stat a fost necesară, în principal, pentru coordonarea directă, alături de ministru, a procesului de reformă din domeniul sănătăţii. – www.promptmedia.ro