106985 – 15012012 – Atat presedintele PSD, Victor Ponta, cat si presedintele PNL, Crin Antonescu, au evitat in mod intentionat sa iasa in strada ca sa nu ii dea presedintelui Traian Basescu ocazia sa acuze ca protestatarii din Piata Universitatii au fost platiti de opozitie, potrivit unei declaratii a liderului social-democrat.
„Si eu si domnul Antonescu am evitat in mod intentionat sa mergem acolo ca sa nu ii dam presedintelui Basescu ocazia sa spuna ca romanii care au iesit in strada sunt trimisi de partide. Sper ca ne-am maturizat.
Ei asta asteapta. Sa ne vada pe mine sau pe domnul Antonescu in mijlocul protestelor, ca apoi sa spuna ca nu sunt oameni obisnuiti cei care protestaza, ci ca sunt platiti de noi. Noi vrem sa venim la putere intr-un mod democratic”, a subliniat Victor Ponta, sambata, la Romania TV.
Ponta a atras atentia protestatarilor ca in Piata Universitatii sunt oameni trimisi de cei aflati la putere ca sa-i identifice. „Am vazut ca sunt identificati cei aflati acolo. Astea sunt mijloace folosite inainte de ’89. Oamenii trebuie sa fie atenti pentru ca regimul Basescu nu este unul care sa plece de bunavoie, ci se va agata de tot ce poate ca sa ramana acolo. Oamenii protesteaza pasnic. Nu incalca nicio lege”, a adaugat presedinjtele PSD. – www.promptmedia.ro