Acasă Politic Bucuresti: Noile reglementari bancare din Austria, discutate la Presedintia Romaniei

Bucuresti: Noile reglementari bancare din Austria, discutate la Presedintia Romaniei

DISTRIBUIȚI

107348 – 26012012 – Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe Steven Cornelis van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank. Cu ocazia întrevederii a fost discutată necesitatea dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele României a fost informat cu privire la noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei cu privire la cerinţele de capital şi lichiditate, van Groningen apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru România. În cadrul întâlnirii, a mai fost abordată şi nevoia de a îmbunătăţi competitivitatea României, atât la nivel de sistem bancar, cât şi la nivelul mediului economic, în general.

Şeful statului şi preşedintele Raiffeisen Bank au fost de acord asupra necesităţii continuării dialogului dintre autorităţi şi mediul de afaceri. În acest sens, van Groningen, care este şi preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, a arătat că acest organism va continua să propună măsuri concrete pentru creşterea competitivităţii mediului economic românesc.

În acest context, preşedintele României a reafirmat hotărârea autorităţilor de a stimula dezvoltarea sectorului privat şi de a aplica politici de modernizare a sectorului public. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.