Acasă Politic Bucuresti: Guvernul Romaniei are ambitii mari intr-un an electoral

Bucuresti: Guvernul Romaniei are ambitii mari intr-un an electoral

DISTRIBUIȚI

– 106647 – 02012012 – Reducerea deficitelor este cuvântul de ordine în Europa, mai ales în regiunea noastră. După ce anii de recesiune şi creştere economică slabă au dus la acumularea de datorie publică, guvernele trebuie să reducă cheltuielile în tentativa de a se menţine bancabile pe pieţele finaciare. Criza din Zona euro este un factor suplimentar de presiune, mai ales că aceasta este dublată de o posibilă recesiune în cele mai mari economii ale continentului. Multe dintre bugetele pentru anul viitor par a fi însă prea optimist gândite, pentru că atingerea ţintelor de deficit este condiţionată de o evoluţie în grafic a economiei. Guvernul României şi-a propus să încheie anul 2011 în ţinta de deficit de 4,4% din PIB. Pentru anul care a început, Guvernul are de gând să reducă deficitul la 1,9% din PIB, cash, şi la 3% după contabilitatea europeană, în care sunt incluse şi pierderile

companiilor de stat. Guvernul estimează o creştere economică de 1,8 şi 2,3%. Atât ţintele de creştere economică cât şi cele de deficit sunt considerate optimiste de către unii analişti. UniCredit vede deficitul la 4,5% în 2012, pe fondul alegerilor generale. Cei de la Raiffeisen cred că economia României va creşte cu doar 0,5% în 2012, pe fondul evoluţiei slabe a Zonei euro. Datoria publică totală a României era de 38,7% în luna septembrie 2011, la un PIB estimat pentru 2011 de 547,8 miliarde de lei. Datoria guvernamentală a fost de 31% din PIB în 2010 şi va creşte la 33,4% în 2011 şi 33,9% în 2012, dacă este atinsă ţinta de deficit. Ţinta de deficit a Poloniei, ce pare că va fi atinsă în 2011, este de 5,6%. Pentru 2012, Guvernul de la Varşovia îşi propune să reducă deficitul la 3% din PIB, în condiţiile în care economia va creşte cu 2,5%, ţintă considerată prea optimistă de către unii, printre care se numără şi agenţiile de rating Fitch şi Moody’s. Datoria publică va ajunge la 53,8% din PIB în 2011 şi 53% în 2012, pe fondul deprecierii zlotului, fapt ce afectează ponderea datoriei externe denominate în valută, de la un nivel preconizat de 52,7%, respectiv 51,9% din PIB. Ungaria pare cea mai vulnerabilă ţară din regiune în acest moment, mai ales după cum arată indicatorii de risc. Guvernul va sta în ţinta de deficit în acest an de 2,8-3%, conform declaraţiilor autorităţilor, în condiţiile în care economia va creşte cu 1,4%.  Pentru anul viitor, însă, cel mai probabil guvernul nu va reuşi să reducă deficitul la 2,5% din PIB, aşa cum îşi propune. Banca Centrală a Ungariei estimează că deficitul va atinge 3,7% din PIB în 2012, asta dacă economia va creşte cu 0,5%, aşa cum prognozează. Analiştii Raiffeisen Bank din Budapesta au o previziune mai sumbră pentru Ungaria şi cred că economia se va contracta cel mai probabil cu 2% anul viitor. Banca Centrală se aşteaptă ca datoria publică să fie de 79,5% din PIB la sfârşitul acestui an şi de 78,5% anul următor, ca urmare a vânzării activelor naţionalizate de către stat de la fondurile de pensii private. Există multe presiune pe partea de datorie în monedă străină, jumătate din datoria guvernamentală, pentru că aceasta este vulnerabilă la fluctuaţiile cursului de schimb – fornitul a fost una dintre cele mai slabe monede din lume în ultima jumătate de an, pierzând 15% faţă de euro. Cehia, probabil cea mai solidă economie dintre cele enumerate, aşteaptă un deficit bugetar de 3,7-3,8% în acest an, pe care speră să-l reducă la 3,5% în 2012. Asta la o creştere economică de 2,1% în acest an şi una de 2,5% pentru anul viitor. După aprobarea bugetului, Ministerul de finanţe şi-a redus prognoza de creştere la 1% şi a anunţat că lucrează şi la un scenariu de recesiune, conform AFP. Datoria publică va creşte la 40,5% în acest an, conform prognozelor Finanţelor, de la 37,6% în 2010, şi se aşteaptă un nivel de 41,9% în 2012. Bulgaria este una dintre cel mai puţin îndatorate ţări din Europa, cu o datorie publică de 16,3% în 2010, 17,7% în 2011 şi 20,4% în 2012. În 2011 se aşteaptă o creştere economică de 2%, în timp ce guvernul se va încadra, cel mai probabil, în ţinta de deficit 2,5% din PIB în acest an. Deficitul bugetar propus pentru anul viitor este de doar 1,35% din PIB, la o creştere economică de 2,9%  – ritm de expansiune a economiei considerat foarte optimist chiar şi de către ministrul de finanţe. Guvernul are ceva spaţiu de manevră, pentru că în rezervele fiscale ale Bulgariei încă se mai găsesc 2,3 miliarde de euro. – www.promptmedia.ro, sursa money.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.