107302 – 25012012 – Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul
Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. “Principala soluţie normativă cuprinsă în cadrul acestui proiect de interes pentru opinia publică şi sistemul judiciar este data de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit deciziei de astăzi a Guvernului, noi vom propune Parlamentului, prin proiect, data de 1 iunie 2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Proiectul de lege adoptat astăzi cuprinde şi o regulă de drept tranzitoriu. Astfel, cererile şi executările silite începute înainte de data punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă vor continua pe procedura care era în vigoare la momentul începerii acestor cereri, iar cererile şi executările silite iniţiate după data punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă, vor fi soluţionate potrivit noului Cod. “Noi am optat pentru această regulă şi tehnică de drept tranzitoriu, pentru a fi cât mai clari cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor în curs”, a explicat ministrul Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiţiei a afirmat că o serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind competenţa, privind citarea părţilor, au fost deja puse în aplicare prin Legea micii reforme, apreciind că “această punere în aplicare, înaintea noului Cod de procedură civilă, s-a dovedit a fi o idee bună, pentru că semnalele primite au fost în sensul celor anticipate”.
Noul Cod de procedură civilă reprezintă continuarea firească a reformei sistemului judiciar românesc, o consecinţă raţională a intrării în vigoare a noului Cod civil (Legea nr. 287/2009). Reforma de substanţă adusă dreptului material a impus crearea unui nou instrument juridic în materie procedurală, care să corespundă exigenţelor unei justiţii moderne, rapide şi eficiente. Noul Cod de procedură civilă a creat ,astfel, cadrul de valorificare ,pe calea justiţiei ,a noilor norme de drept material, stabilind organele, formele şi mijloacele procedurale necesare aplicării acestora.
Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, alături de celelalte trei coduri, civil –intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 –, penal, procedură penală, reprezintă obiectivul fundamental al reformei iniţiate de Guvern. Importanţa acestui obiectiv depăşeşte graniţele sistemului justiţiei, constituind un reper nu doar pentru reforma instituţiilor dreptului şi a justiţiei din România, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei.
Proiectul a fost avizat de toate celelate ministere şi/sau instituţii cu atribuţii în domeniul de aplicare, precum şi de Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Economic şi Social. – www.promptmedia.ro