Acasă Politic Bucuresti: Geoana: “Voi lansa o miscare profesionista, cu oameni seriosi si competenti,...

Bucuresti: Geoana: “Voi lansa o miscare profesionista, cu oameni seriosi si competenti, in urmatoarele saptamani”

DISTRIBUIȚI

106703 – 04012012 – Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, că în următoarele săptămâni va lansa o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi, competenţi, care manifestă dorinţa de a face bine României. „Pentru cei care doresc să ştie mai mult despre proiectul pe care am să-l propun vreau să anunţ, acum la început de 2012, că voi lansa o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi şi competenţi, cu oameni cu frică de Dumnezeu şi cu dorinţa de a face bine acestei ţări, în următoarele săptămâni”, scrie Geoană pe blogul personal. „Sunt convins că această nouă mişcare, sănătoasă, bazată pe principii şi valori puternice, va reprezenta fermenul unei schimbări mai mari la nivelul întregului sistem românesc, pentru că după 20 de ani este clar că aşa nu mai merge.

 Este nevoie de o schimbare mai profundă, mai adevărată! Acest lucru este obligaţia mea şi este obligaţia noastră de a înţelege că trebuie să mergem altfel mai departe”, adăugă fostul preşedinte al Senatului.

Geoană susţine că 2012 trebuie să fie „anul Adevăratei Schimbări în România”, pentru că „timpul nu mai are răbdare cu noi”.

El arată că pentru aceasta trebuie realizate câteva „obiective obligatorii”, primul dintre acestea fiind înlăturarea actualei puteri.

„Pentru asta e nevoie de voi toţi. Nu mai putem continua aşa!”, conchide fostul preşedinte al PSD. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.