107062 – 17012012 – Cel care a fost numit in functia de subsecretar de stat in locul lui Raed Arafat, Andrei Georgescu, a anuntat, marti, ca si-a dat demisia din Ministerul Sanatatii (MS). Medicul a spus ca a demisionat inainte ca premierul Emil Boc sa anunte ca Raed Arafat revine in MS in aceeasi functie pe care a ocupat-o inainte sa plece, de subsecretar de stat.
„Am considerat ca este mai bine sa plec si sa-i las locul doctorului Arafat. Demisia mi-am dat-o inainte ca Raed Arafat sa anunte ca revine. A fost o intelegere cu premierul Emil Boc.Am avut o discutie amiabila cu premierul. Mi-a cerut parerea cu privire la revenirea lui Raed Arafat in Ministerului Sanatatii. Am considerat ca e mai bine sa plec. Premierul mi-a multumit si mi-a spus ca se va baza pe expertiza mea”, si-a motivat Georgescu demisia.
Presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae, a declarat marti ca Raed Arafat a luat o decizie foarte buna revenind la Ministerul Sanatatii, dand astfel dovada de responsabilitate fata de sistemul pe care l-a pus la punct in atatia ani de zile.In plus, Astarastoae a apreciat la TVR Info ca Raed Arafat va lucra foarte bine cu noul secretar de stat Vasile Cepoi, „una dintre persoanele competente din sistemul de sanatate”.
„Deci i s-au indeplinit amandoua conditiile”, a adaugat Astarastoae, precizand si ca Arafat va participa la redactarea unei noi Legi a Sanatatii din pozitia de subordonat a unei persoane care are competenta profesionala. – www.promptmedia.ro