Acasă Politic Bucuresti: Adrian Nastase: “Manipularea pedelista, incalificabila”

Bucuresti: Adrian Nastase: “Manipularea pedelista, incalificabila”

DISTRIBUIȚI

107154 – 20012012 – PDL a recurs la o uriasa operatiune de manipulare, incercand sa discrediteze protestele din Romania, acuza Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, intr-o postare pe blogul personal.„Am decis sa ma exprim in legatura cu ceea ce se intampla in ultimele zile in strada deoarece manipularea pedelista devine de-a dreptul incalificabila. Au incercat mai intai sa ii asocieze pe ultrasii violenti cu USL. Miscarea nu a mers si pentru ca nimeni nu le-a spus in fata ati mintit, ca in multe alte ocazii, pedelistii au trecut la urmatorul nivel: Protestele nu sunt exprimate impotriva guvernarii, ci a intregii clase politice. Fractura logica a acestui mesaj propagat de vuvuzelele portocalii este mai mult decat evidenta. 

 Si nu ma refer la faptul ca oamenii scandeaza lozinci anti-prezidentiale si anti-guvernamentale, ci la motivele pentru care au iesit in strada: traiesc bine, isi pot plati fara probleme facturile, au locuri de munca, au venituri ce le permit sa traverseze in mod decent criza economica, isi permit sa consume cultura, beneficiaza de servicii de educatie si sanatate de calitate, sunt respectati de autoritati, sunt egali in fata legii si dispun de sanse si oportunitati egale de afirmare si dezvoltare personala?”, scrie Nastase.

„Acum, pedelistii si complicii lor de la guvernare incep sa isi asume o parte din vina – ar fi de pe alta planeta daca ar contesta faptul ca cei din strada nu striga impotriva Guvernului, a PDL si a lui Traian Basescu. Cred totusi ca urmatorul pas va fi acela de a da inapoi: Isi vor declina orice responsabilitate si vor spune ca, de fapt, populatia protesteaza impotriva opozitiei”, adauga, ironic, Nastase, in postarea de pe blog. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.