106770 – 06012012 – Primăria Capitalei, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), anunţă că a început, vineri, o campanie de strângere a brazilor tăiaţi şi de plantare a brazilor din ghivece proveniţi în urma sărbătorilor de iarnă.
Campania vizează două actiuni: prima se va axa pe strângerea şi colectarea brazilor tăiaţi, de pe raza sectoarelor 1 şi 5, care vor fi duşi la Staţia de Prelucrare şi Tocare a Materialelor Vegetale administrată de ALPAB. Materialul vegetal obţinut în urma prelucrării şi tocării acestor brazi va fi utilizat ca îngrăşământ natural. Tocmai de aceea, această acţiune, care se va desfăşura în perioada 6-13 ianuarie 2011, este denumită „Redă naturii ce-i al naturii!”.
A doua acţiune este un îndemn adresat bucureştenilor care au achiziţionat de Crăciun brazi în ghivece. ALPAB îi invită pe oamenii care vor să salveze aceşti brazi, să îi aducă la sediile administrative ale parcurilor Herăstrău Vechi, Floreasca, Izvor, Cişmigiu, Tineretului şi Circului, în perioada 6 – 15 ianuarie 2012, pentru a fi replantaţi. Prin cea de a doua acţiune, „Brazii prind viaţă şi după Crăciun”, ALPAB urmăreşte să tragă un semnal asupra rolului pe care fiecare dintre noi îl joacă în protejarea naturiişi a mediului înconjurător.
„Încercâm să oferim o a doua şansă brazilor care ne-au oferit clipe magice de Sărbători, motivându-i astfel pe bucureşteni să ni se alăture acestui demers menit să-i convingă să preţuiască natura”, a declarat directorul general al ALPAB, Radu Popa. – www.promptmedia.ro