Acasă Politic Bruxelles: In continuare restrictii pe piata muncii pentru romani

Bruxelles: In continuare restrictii pe piata muncii pentru romani

DISTRIBUIȚI

106778 – 06012012 – Nouă dintre cele 11 state UE care impun restricţii la muncă pentru români au notificat CE privind prelungirea acestora în termen legal, transmiţând şi explicaţiile aferente deciziei, iar comisarul pentru Muncă, Laszlo Andor, va comenta pe marginea acestora în cadrul viitorului Consiliu UE de resort.  „Până la data de 31 decembrie 2011, 11 state membre nu au aplicat încă legislaţia UE referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă cetăţenilor din România şi Bulgaria, respectiv: Belgia, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria şi Marea Britanie. Dintre aceste 11 state membre, nouă continuă să aplice restricţii în ce priveşte accesul liber pe piaţa muncii. Însă, în Italia şi Republica Cehă,

forţa de muncă din Bulgaria şi România beneficiază acum de prevederile legislaţiei comunitare în domeniul liberei circulaţii”, a precizat Serviciul de presă al CE, citat de Ziarul Financiar.

Comisia reaminteşte că, „în orice caz, toate restricţiile care mai sunt în vigoare trebuie să fie abolite până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2013”. Executivul european mai arată că, potrivit dispoziţiilor Tratatului de Aderare, restricţiile privind libera circulaţie a forţei de muncă din cele două state membre – România şi Bulgaria – ar fi trebuit să ia sfârşit, în principiu, odată cu data de 31 decembrie 2011 deoarece statul membru care restricţiona accesul la data de 31 decembrie putea să continue această restricţionare şi după această dată, pentru încă maximum doi ani, doar în cazul unor distorsiuni serioase pe propria piaţă a muncii sau a unor riscuri serioase în acest sens şi doar după notificarea Comisiei asupra deciziei de continuare a restricţionării. Notificarea trebuia să fie transmisă înainte de data de 1 ianuarie 2012, iar în absenţa ei se aplică automat legislaţia UE referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă.

Nouă dintre cele 11 state membre care menţineau restricţii pe piaţa muncii au trimis notificări până la data de 31 decembrie: Marea Britanie (24 noiembrie), Irlanda (15 decembrie), Germania (21 decembrie), Belgia (22 decembrie), Franţa (23 decembrie), Luxemburg (22 decembrie), Malta (22 decembrie), Olanda (23 decembrie) şi Austria (22 decembrie).

Celelalte două state, respectiv „Italia şi Republica Cehă au informat Comisia că vor aplica integral legislaţia UE referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă începând cu data de 1 ianuarie 2012”, potrivit CE. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.