Acasă Politic Bucureşti: Laptele din inima Ardealului vine din Ungaria

Bucureşti: Laptele din inima Ardealului vine din Ungaria

DISTRIBUIȚI

106098 – 07122011 – Publicitarii susţin că producătorii se folosesc de marca pe care o reprezintă seriozitatea Ardealului în scopul promovării produselor. Se pare însă că unul dintre brandurile cele mai de seamă ale Clujului, Napolact nu ar folosi lapte chiar din inima Ardealului, aşa cum îşi prezintă produsul în reclame, ci îl importă din Ungaria. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului din Cluj au intrat pe fir astă vară şi au cerut companiei să le pună la dispoziţie actele de provenienţă a ingredientelor produselor Napolact. Noi avem informaţii că laptele pus în vânzare de Napolact provine din alte ţări deci nu e chiar «din inima Ardealului» aşa cum se spune pe cutii”, a declarat Mircea Radu, directorul CJPC. Acesta susţine că Napolact încalcă legea privind practicile comerciale inducând în eroare cumpărătorii. “Este un brand care vrem să rămână la Cluj, dar, din păcate, anumite sortimente nu se mai produc la Cluj. Noi avem informaţii că laptele este din Ungaria şi vrem să verificăm acest lucru. În cazul în care informaţiile noastre sunt corecte, Napolact poate fi acuzată de reclamă mincinoasa şi noi vom putea să îi obligăm să scoată acea sintagmă”, a spus Mircea Radu.

Reclamele Napolact se bazează tocmai de frumuseţea zonelor din Ardeal. Dacă laptele ar fi cu adevărat importat din Ungaria nu ar fi o problemă, dar măcar să ştim ce cumpărăm. – www.promptmedia.ro, sursa City News

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.