106044 – 05122011 – USL va decide în şedinţa de lunea viitoare ce măsuri va lua în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul de comasare a alegerilor din 2012, varianta cea mai vehiculată fiind depunerea unei moţiuni de cenzură. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a spus că decizia Guvernului de comasare a alegerilor „este un lucru foarte grav şi un evident atac la adresa democraţiei”. „Vom discuta aceste lucruri şi vom decide, dar mi se pare un lucru incalificabil, am ajuns în situaţia în care la nivel european şi peste tot contează mai puţin starea democraţiei, drepturile omului, contează mai curând dacă ai un deficit bugetar sub 3%. S-a ajuns la nişte lucruri absolut ciudate.
Dacă spaţiul de valori european nu mai presupune şi democraţie, alegeri corecte, atunci avem o problemă şi trebuie regândit tot mecanismul acesta de relaţii între putere şi societate”, a spus Nastase.
Social-democratul nu a vrut să comenteze propunerea liderului liberal Crin Antonescu ca opoziţia să recurgă la retragerea în bloc din Parlament: „E nevoie de o analiză foarte atentă pentru a se găsi soluţia cea mai bună, pentru că se pune în discuţie chiar dreptul de vot şi esenţa democraţiei”.
La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, a spus că după ce Guvernul îşi va asuma răspunderea opoziţia va depune moţiune de cenzură.
Coalitia de guvernare a decis, luni dimineata, sa sprijine proiectul de lege privind organizarea si desfasurarea alegerilor locale si parlamentare simultan, la sfarsitul anului 2012. Potrivit prim-vicepresedintelui PDL Gheorghe Flutur, „Pana la sfarsitul saptamanii vom stabili in coalitie si forma in care vom promova acest proiect de lege”. – www.promptmedia.ro