106087 – 06122011 – Ministerul Afacerilor Externe salută aprobarea de către Senatul României a proiectului Legii de ratificare a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011.
Senatul României, care este camera decizională în acest caz, a aprobat legea cu 90 de voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă. Camera Deputaţilor a aprobat legea la data de 15 noiembrie 2011. Legea va fi transmisă spre promulgare Preşedintelui României, ca ultimă etapă în ratificarea Acordului.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi a participat, în plenul Senatului, la dezbaterea generală asupra legii şi la votul final.
Şeful diplomaţiei române a avut, în cadrul dezbaterilor generale, o scurtă intervenţie în care a prezentat semnificaţia Acordului şi a prevederilor sale. „Acordul este primul instrument juridic negociat în întregime şi încheiat de Statele Unite în cadrul noului concept privind apărarea împotriva rachetelor balistice lansat de către preşedintele SUA în septembrie 2009. Valoarea Acordului constă şi în consacrarea, pentru prima oară, într-un document bilateral obligatoriu din punct de vedere juridic, a Parteneriatului Strategic româno-american”, a declarat ministrul Baconschi.
Totodată, ministrul Afacerilor Externe a evidenţiat că amplasarea unor elemente ale sistemului antirachetă al SUA reprezintă o contribuţie foarte importantă la securitatea României, a SUA şi a celorlalţi Aliaţi NATO. Acordul reprezintă, în aceeaşi măsură, o contribuţie la viitoarea capacitate de apărare antirachetă a NATO. Conform deciziei luate la summit-ul NATO de la Lisabona din 2010, NATO urmează să dezvolte o capacitate antirachetă, iar facilitatea din România este o contribuţie esenţială la acest efort comun aliat.
„Parlamentul României a fost ţinut la curent în mod constant cu privire la desfăşurarea negocierilor cu partea
Textul legii iniţiate de MAE constă într-un articol unic, prin care urmează să se ratifice acest Acord. În expunerea de motive sunt prezentate în detaliu raţiunile care au condus la negocierea Acordului, modul în care au decurs tratativele, principalele prevederi, explicaţii referitoare la conformitatea cu dreptul internaţional şi la legislaţia internă, la impactul proiectului de amplasare a sistemului antirachetă, la modul în care a fost asigurată informarea publică cu privire la Acord, la măsurile de implementare care vor fi necesare.
Acordul este încheiat la nivel de stat, având în vedere importanţa domeniului reglementat de Acord pentru cele două părţi şi constituie baza juridică necesară pentru a permite participarea ţării noastre la proiectul american de abordare adaptivă în etape a apărării antirachetă în Europa (European Phased Adaptive Approach to Missile Defense) şi pentru amplasarea unor elemente ale Sistemului antirachetă american în România, în localitatea Deveselu, jud. Olt. Rolul Acordului este să reglementeze regimul juridic aplicabil întregului spectru de chestiuni care decurg din instalarea şi funcţionarea Sistemului.
Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a fost semnat la 13 septembrie 2011, la Washington, de către ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de stat american Hillary Clinton, cu ocazia vizitei în SUA a Preşedintelui României, Traian Băsescu.
Negocierile au demarat în urma prezentării, la data de 4 februarie 2010, de către Ellen Tauscher, sub-secretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în cadrul Departamentului de Stat al SUA, în cadrul unei întrevederi la Bucureşti cu Traian Băsescu, Preşedintele României, a propunerii Preşedintelui SUA, Barack Obama, vizând participarea României în proiectul american de antirachetă în Europa. La aceeaşi dată, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis să se dea curs propunerii americane.
În total s-au desfăşurat 8 întâlniri bilaterale cu privire la textul Acordului, iar pentru pregătirea rundelor de negociere au avut loc, sub coordonarea şefului delegaţiei române, secretarul de stat Bogdan Aurescu, 36 de reuniuni în format inter-instituţional ale reprezentanţilor structurilor române implicate în procesul de negociere. – www.promptmedia.ro