– 106636 – 30122011 – Federatia Solidaritatea Sanitara susţine, într-un comunicat remis PROMPT MEDIA, semnat de preşedintele Viorel Rotila, că principala problemă a sistemului sanitar o constituie deficitul financiar, adică lipsa fondurilor necesare pentru a trata în mod onorabil cetățenii. “Dincolo de diferitele declarații, mai curând politicianiste, privind risipa din sistem rămâne un adevăr trist: prea puțini cetățeni plătesc pentru sănătatea tuturor (așa cum este ea asigurată) iar statul nu vine să compenseze fondurile deficitare. Aceasta este deficiența majoră a sistemului pe care guvernanții sunt chemați, de ani de zile, s-o remedieze și rezolvarea acestei probleme o așteptăm de la o nouă lege a sănătății. Cruntă ne-a fost însă dezamăgirea când am văzut proiectul de lege! În loc de mult așteptata îmbunătățire a finanțării sistemului sanitar, am descoperit încercarea de a oficializa relația informală care există deja între banul public și clasa politică, în condițiile în care prima modificarea majoră pe care o propune proiectul noii legi a sănătății o
constituie privatizarea sistemului social de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește componenta sa de cheltuire a banilor strânși, colectarea rămânând în sarcina statului. Altfel spus, o afacere dezvoltată pe eforturile statului. Deşi am militat în mod consecvent în ultimii ani pentru introducerea, cu caracter complementar, a asigurărilor private de sănătate, proiectul de lege a sănătăţii este departe de a fi ceea ce ne-am dorit şi ar fi indicat pentru poporul român din această perspectivă. A doua schimbare majoră vizată de inițiatorii legii o constituie o masivă și mult prea amplă privatizare a unităților sanitare, mergându-se până la transformarea lor în societăți comerciale. Chiar dacă principiul privatizării unor spitale merită discutat pentru componenta sa concurențială, deschiderea posibilității pentru privatizarea marii majorități a spitalelor riscă să constituie o componentă negativă, în condițiile în care nu va rămâne o linie de unități sanitare publice cu acoperire națională. Dacă va fi adoptat în forma actuală proiectul de lege va reprezenta încă o lovitură dată statului social (și, în consecință, Constituției), în condițiile în care noua lege ascunde un adevăr trist: anularea dreptului la sănătate al cetățenilor, fie și în forma mai curând declarativă în care a existat până acum. Eliminarea unor mecanisme de protecție socială în contextul crizei economice va avea ca efect amplificarea efectelor acesteia asupra unui număr însemnat de cetățeni. Proiectul noii legi a sănătății, cadoul făcut de guvernanți cetățenilor imediat după Crăciun, pare mai curând un cal troian, în condițiile în care mai mult ia decât conferă avantaje și servicii cetățenilor. Singurele probleme de care nu sunt interesate instituțiile străine precum F.M.I. și, din păcate, Comisia U.E. sunt cele legate de sănătatea populație și aspectele sociale ale nației. Proiectul de lege lasă să se vadă faptul că inițiatorii legii și-au însușit și ei această perspectivă externă și indiferentă, semn că se încearcă în continuare să se iasă din criză pe spatele populației, inclusiv prin afectarea stării ei de sănătate.- www.promptmedia.ro