Acasă Politic Bucuresti: Programele derulate de Reprezentanţa UNICEF în România au fost prelungite

Bucuresti: Programele derulate de Reprezentanţa UNICEF în România au fost prelungite

DISTRIBUIȚI

106085 – 06122011 – Guvernul a aprobat, marţi, prin memorandum, prelungirea programelor derulate de Reprezentanţa UNICEF în România, pentru perioada 2013-2017.

Programele UNICEF în România se desfăşoară conform Acordului cadru de cooperare dintre Guvernul României şi Fondul naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

În contextul economic actual, UNICEF propune o serie de activităţi care se centrează pe incluziunea socială prin reducerea disparităţilor, dar şi pe sustenabilitatea reformelor curente în domeniul protecţiei sociale, educaţie şi sănătate.

Un nou program de cooperare va viza consolidarea sistemului de monitorizare a drepturilor copilului, creşterea accesului la servicii de calitate la nivel local, cu focus special pentru comunităţile de romi şi populaţie defavorizată, îmbunătăţirea eficacităţii serviciilor descentralizate.

Aceste obiective se vor realiza prin promovarea bunelor practici în domenii cum ar fi cel al educaţiei timpurii, al prevenirii abandonului şcolar, a separării copiilor de familie, a violenţei împotriva copiilor, cel al îngrijirii perinatale şi a sănătăţii copilului mic.

Vor fi construite şi consolidate capacităţile legate de mobilizarea de resurse de la donatori privaţi (populaţie şi corporaţii activând în România), dar şi prin impulsionarea absorbţiei fondurilor comunitare.

            UNICEF va pune la dispoziţie resurse materiale, echipament, asistenţă financiară şi tehnică pentru implementarea noului cadru de cooperare. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.