106337 – 15122011 – Opozitia a depus joi o motiune de cenzura imporiva deciziei cabinetului Boc de a-si angaja răspunderea pentru comasarea alegerilor locale si parlamentare de anul viitor. Moţiunea de cenzură a fost intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol” si a fost iniţiată de deputaţii şi senatorii aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi ale grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi Senat. Daca aceasta nu va trece de Parlament, USL va contesta legea la Curtea Constitutionala, a anuntat presedintele PSD, Victor Ponta, imediat dupa ce premierul Emil Boc a angajat raspunderea Guvernului pe legea pentru comsarea alegerilor.
„Boc vorbeste tot timpul, dar nu spune nimic niciodata. Ieri, Traian Basescu vorbea la Cotroceni despre dorinta de dialog cu opozitia, iar astazi se vede ce inseamna pentru PDL acest dialog: sa se faca totul numai cum vor ei. Nu ne-au intrebat si pe noi, nu s-au consultat si nu au explicat populatiei de ce este nevoie sa amane alegerile locale si de ce este nevoie de acest gest total nedemocratic”, a declarat Ponta.
„PDL se gandeste numai la binele propriu, cum sa foloseasca banii publici in interesul propriu, cum sa fure cat mai multe voturi”, a mai spus Ponta. – www.promptmedia.ro