106485 – 21122011 – Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 22 decembrie 2011, o monedă din aur cu tema “Istoria aurului – Crucea de la Garvăn – Dinogetia”.
Moneda are caloare nominală de 10 lei şi are o greutate de 1,224 g.
Aversul prezintă inscripţia în arc de cerc „Romania“, stema României, valoarea nominală „10 lei“; reprezentarea unei părţi a lanţului de prindere a crucii de la Garvăn – Dinogetia şi a piesei de închidere şi anul de emisiune „2011“.
Pe revers este reprezentarea crucii de la Garvăn – Dinogetia; inscripţia în arc de cerc „Crucea de la Garvan – Dinogetia“ , la exterior, circular, lanţul de care este prinsă crucea.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de exemplare.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur aferentă acestei emisiuni numismatice este de 435 lei.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedei din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. – www.promptmedia.ro