106026 – 05122011 – Liberalii au depus circa 2.200 de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2012, a declarat viceliderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu. Nicolaescu a prezentat amendamentele liberalilor la bugetul de stat pe 2012, intre care se numara alocarea pentru educatiei a 6% din PIB potrivit legii, dar si 1% pentru cercetare, potrivit Ziare.com. De asemenea, in domeniul sanatatii liberalii sustin alocarea a 5% din PIB pentru activitatea curenta si 1% pentru investitii in infrastructura medicala. Justitiei ar trebui sa i se aloce, in viziunea liberala, 1% din PIB. PNL a mai propus „scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite sub forma majorarii capitalului social la societatile comerciale
unde sunt actionari(asociati) sau participarea la capitalul social al altor societati comerciale”, fapt care ar duce la crearea de noi locuri de munca.
In plus, liberalii propun introducerea de „bonificatii de 5% din valoarea obligatiilor fiscale care sunt achitate anticipat, de catre contribuabili la bugetul de stat si bugetele de asigurari sociale in scopul cresterii conformarii voluntare”.
Totodata, PNL sustine capitalizarea Eximbamk cu un miliard de lei pentru promovarea unui sistem de stimulente pentru export (asigurarea exportului necesar cresterii economice si conjuncturii internationale nefavorabile, acordarea de credite cu dobanda bonificata).
De asemenea, liberalii sustin capitalizarea CEC cu 1,5 miliarde de lei „pentru asigurarea prefinantarii cat si a cofinantarii pentru proiectele accesate de IMM-uri din fondurile europene in conditiile in care sistemul bancar este supus agresiunilor externe”. – www.promptmedia.ro