106015 – 04122011 – Începand din 2012, romanii vor plăti o parte din costurile unor servicii medicale, contribuţie care nu poate depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale.
Legea 220/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care este introdusă coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui tichet moderator pentru sănătate, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Coplata are o valoare de cel mult 600 de lei, sumă pe care pacientul o va plăti anual, pentru consultaţii, spitalizări, analize de laborator sau investigaţii. Odată atins acest plafon valoric, avem dreptul la servicii medicale gratuite.
Până la acel moment, o vizită la medicul de familie ne va costa 5 lei, cea la un medic specialist 10 lei, iar pentru o internare de o săptămană într-un spital de stat vom plăti 100 de lei.
Vor fi scutiţi de coplată pensionarii cu venituri de cel mult 700 de lei pe lună, copiii de pană la 18 ani, tinerii cu varsta între 18 şi 26 de ani care nu realizează venituri şi bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate dacă nu au venituri din muncă. De asemenea, nu se vor plăti serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, pentru afecţiunea de bază, precum şedinţele de chimioterapie, radioterapie, hemodializa şi dializa peritoneală. Nici serviciile acordate în situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, pană la stabilizarea bolnavului, nu vor fi plătite, la fel ca şi naşterile. – www.promptmedia.ro