106304 – 14122011 – Legea asistentei sociale este constitutionala, a decis, miercuri, Curtea Constitutionala a Romanie, dupa ce aceasta a fost contestata de USL. Decizia Curtii Constitutionale de miercuri este definitiva si obligatorie. Opozitia a contestat legea spunand ca restrange drepturile fundamentale, potrivit Antena 3. Cei de la USL sustin ca prin aceasta lege „Romania este condamnata la saracie, iar inegalitatile sociale se vor accentua periculos, cu efecte dramatice in prezent si catastrofale pentru viitor”. „Atitudinea puterii este iresponsabila, avand in vedere ca grupurile vulnerabile din Romania au nevoie de protectie sporita in fata adancirii crizei economice, si nu de distrugerea firavelor mecanisme de sustinere care mai functioneaza in prezent.
Tara noastra se va plasa intr-o periferire tot mai indepartata fata de deciziile adoptate de Uniunea Europeana pentru sprijinirea femeii si a familiei. Scaderea cheltuielilor sociale ca urmare a aplicarii de catre guvernul Basescu-Boc a Legii Asistentei Sociale va anula orice forma de interventie guvernamentala pentru combaterea saraciei. Prin aceasta masura si altele care au precedat-o, puterea distruge statul insusi, lasand cetateanul sa se lupte singur cu efectele unei crize pentru care nu este nici vinovat si nici responsabil”, se arata intr-un comunicat al USL. – www.promptmedia.ro