106308 – 14122011 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély a condus şedinţa extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (C.M.S.U) care a avut loc marţi la sediul MMP. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre efectele secetei, măsurile de combatere întreprinse şi acţiunile viitoare pentru ţinerea sub control a efectelor acesteia.
Astfel, referitor la seceta pedologică, prognoza meteorologică pe termen mediu estimează că, în intervalul 13 – 20 decembrie, vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, la scara întregii ţări, mai însemnate cantitativ în regiunile din vestul, nordul şi centrul teritoriului. În aceste condiţii, fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate (moderată, puternică şi local, extremă) se va menţine în special în zonele agricole din sud-estul teritoriului.
În ceea ce priveşte seceta hidrologică, debitele râurilor au înregistrat valori cuprinse, în general, între 30-50% din mediile multianuale lunare. Cele mai mici valori (sub 30% din mediile multianuale ale lunii decembrie) s-au inregistrat pe: Crişuri, Timiş, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt inferior, Rm.Sărat şi Bârlad. Debitele medii zilnice vor fi în creştere pe râurile din jumatatea de vest a ţării ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor prognozate, propagării şi cedării apei din stratul de zapadă din zona de munte. Coeficientul mediu de umplere al lacurilor este de 55,5 % ceea ce pune în siguranţă alimentarea cu apă a populaţiei.
Măsuri întreprinse: 1. se asigură exploatarea raţională a lacurilor de acumulare aflate în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi SC Hidroelectrica SA., astfel încât sǎ se realizeze un grad de umplere al lacurilor care să asigure alimentarea cu apă a populaţiei şi funcţionarea centralelor hidroelectrice; 2. continuă monitorizarea permanentă a secţiunilor de control de pe cursurile de apă de către Administraţiile Bazinale de Apă din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” pentru a identifica debitele de avertizare a utilizatorilor de apǎ şi pentru a lua mǎsurile ce se impun conform procedurilor existente; 3. continuă transmiterea avertizărilor, informărilor şi prognozelor meteorologice şi hidrologice tuturor instituţiilor cu atribuţii în gestionarea acestui tip de risc; 4. începând cu data de 22 noienbrie 2011 au fost aplicate prevederile Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare etapa I, pentru bazinul hidrografic Dunărea pe sectorul Chiciu – Cernavodă – Hârşova, la folosinţele care se alimentează cu apă din Dunăre, respectiv S.C. RAJA S.A. Constanţa-sursa Cernavodă, C.N. A.C.N. Agigea, S.N.N. C.N.E. Cernavodă, A.N.I.F.-sucursala teritorială Dobrogea; 5. pentru îndepărtarea depunerilor aluvionare de pe şenalul navigabil, în vederea asigurării gabaritelor minime de navigaţie recomandate de Comisia Dunării, începând cu data de 25 noiembrie 2011 au fost efectuate lucrări de dragaj pe fluviul Dunărea în punctele critice Reni, aval, Mm61- Mm63 şi Isaccea de către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos RA Galaţi. – www.promptmedia.ro