106055 – 06122011 – În luna decembrie a anului 2010, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, declara public: „Am decis să construim în 2011 un număr de 400 de creşe”.
“Această promisiune, făcută în urmă cu un an de zile a fost subiectul întrebărilor lansate de către preşedintele Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale, deputatul Lucia Ana Varga în cadrul audierilor ministrului Udrea desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Administraţie Publică a Parlamentului României în data de 5 decembrie 2011, cu ocazia avizării Legii bugetului de stat pe anul 2012. Astfel, ministrul Elena Udrea a recunoscut că nu şi-a îndeplinit promisiunea făcută în anul 2011, nefiind ridicată nicio creşă nouă în România. Mai mult decât atât, oficialul din Guvernul Boc a confirmat faptul că nu este prevăzut nici un leu pentru construcţia de creşe în bugetul pentru anul ce vine.
Voi vota împotriva bugetului pe anul 2012 pentru că nu este construit în funcţie de nevoile familiilor din România. Mamele au fost silite de Guvern să se întoarcă la muncă, doamna Udrea angajându-se că va construi 400 de creşe noi. Acum familiile care au copii între 0 şi 3 ani au rămas doar cu promisiunile neîndeplinite ale Guvernului Boc. Astfel, angajamentele ministrului Elena Udrea în acest domeniu sunt neîndeplinite în proporţie de 100%. Această situaţie este una extrem de dramatică pentru mamele şi familiile care au copii mici în condiţiile în care, în momentul de faţă, există aproximativ 14.000 de paturi în creşe, în timp ce numărul copiilor între 0 şi 3 ani este aproape de 650.000. În aceste condiţii, victimele promisiunilor neîndeplinite ale doamnei Udrea şi ale întregului Guvern Boc sunt tot tinerele mame, care cu o indemnizaţie de creştere a copilului diminuată şi cu o perioadă redusă de concediu se află în situaţia de nu avea unde să îşi lase spre îngrijire copiii în momentul în care se reîntorc la serviciu” , a declarat deputatul Lucia Varga. – www.promptmedia.ro