Presedintele Traian Basescu considera ca Legea Fundamentala trebuie ”adecvata” periodic la realitatile politice, economice sau sociale– 106134 – 08122011 – “Aniversarea celor 20 ani de la aprobarea noii Constituţii a României, prin referendumul organizat în data de 8 decembrie 1991, reprezintă un moment festiv, dar şi o ocazie de bilanţ. La acel moment, adoptarea Constituţiei, prin voinţa a peste 8,4 milioane de cetăţeni, a marcat reinstaurarea democraţiei şi a statului de drept în România”, susţine preşedintele Traian Băsescu în mesajul adesat cu ocazia sărbătoriirii Zilei Constituţiei României. ”În cei 20 de ani de existenţă, Legea noastră fundamentală s-a dovedit a fi un corp de principii şi norme moderne, care a deschis drumul statului de drept şi al economiei de piaţă.
Constituţia a reprezentat, în tot acest timp, o garanţie a drepturilor fundamentale ale omului, dar şi a funcţionării instituţiilor de bază ale statului. Dezvoltarea unui sistem politic pluralist, crearea unui cadru instituţional democratic şi aderarea României la sistemul de valori promovat de instituţiile euroatlantice au fost posibile şi datorită acestei Constituţii. O Constituţie reflectă însă starea unei naţiuni şi afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept. Ea nu trebuie privită ca ceva imuabil. Acesta este şi motivul pentru care cred că adecvarea normelor sale fundamentale la realităţile politice, economice sau sociale trebuie regândită periodic”, adirmă şeful statului in mesaj. – www.promptmedia.ro