Acasă Politic Bucuresti: “Bucurii” de trista amintire de la “Mos Gerila” pentru asistentii maternali

Bucuresti: “Bucurii” de trista amintire de la “Mos Gerila” pentru asistentii maternali

DISTRIBUIȚI

106494 – 21122011 – Senatorii PNL Minerva Boitan şi Paul Ichim, membrii ai Comisiei de Sănătate din Senat, îşi exprimă dezaprobarea faţă de decizia politică a actualei Puteri de a tăia fondurile destinate persoanelor nevoiaşe.

            Plenul Senatului a respins miercuri propunerea senatorilor liberali de a creşte veniturile asistenţilor maternali care au în îngrijire doi sau mai mulţi copii sau care în plasament copii cu handicap.

            Prin proiectul depus în camera superioară a Parlamentului se avea în vedere creşterea, în medie, cu 150 de lei a veniturilor pentru asistenţii maternali cu doi sau mai mulţi copii aflaţi plasament şi cu până la 300 de lei a veniturilor asistenţilor care îngrijesc copii cu handicap.

            „Proiectul propus de PNL aducea beneficii sociale şi economice pe termen scurt şi lung de ambele părţi, atât pentru stat, prin diminuarea chetuielilor pentru copii instituţionalizaţi, cât şi pentru asistenţii maternali care au nevoie de bani pentru îngrijirea copiilor. S-a demonstrat că la nivel instituţionalizat, în centre de plasament, cheltuielile sunt cu mult mai mari decât cheltuielile făcute de asistenţii maternali care au în plasament copii”, a precizat senatorul PNL, Minerva Boitan.

            „Votul dat de senatorii puterii a făcut ca această iniţiativă să nu treacă, menţinând astfel asistenţii maternali în zona oamenilor fără susţinere financiară. Guvernul a înţeles ca românii care au făcut cu adevărat ceva bun pentru ţara lor să fie sancţionaţi. Pe lângă revoluţionari acum a venit rândul asistenţilor maternali să fie sancţionaţi de către putere”, a precizat senatorul liberal Paul Ichim.

            Fără susţinere financiară numărul asistenţilor paternali profesionişti scade considerabil, de la an la an, astfel încât copii aflaţi în îngrijirea acestora ajung să fie abandonaţi pentru a doua oară. Iniţiativa PNL îşi dorea să evite acest lucru, prin suplimentarea, fără un efort considerabil din partea statului, a veniturilor asistenţilor maternali.

            Votul dat miercuri de senatorii puterii se înscrie în categoria „bucuriilor” de tristă amintire făcute de „Moş Gerilă” românilor, susţin cei doi senatori. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.