Acasă Politic Bucuresti: Bani elvetieni pentru pregatirea cadrelor medicale din Romania

Bucuresti: Bani elvetieni pentru pregatirea cadrelor medicale din Romania

DISTRIBUIȚI

106432 – 19122011 – Ministerul Sănătăţii va beneficia, în perioada 19 decembrie 2011-6 decembrie 2019, de o finanţare nerambursabilă, în valoare de zece milioane franci elveţieni, pentru dezvoltarea unor programe de pregătire a personalului medical (medici şi asistenţi medicali) din toate unităţile sanitare, în specialităţile urgenţă, terapie intensivă pediatrică şi neonatală, precum şi medicină primară.

Această finanţare se acordă în cadrul „Programului de Cooperare “Elveţiano-Român” (SRCP) aprobat prin Acordul Cadru încheiat între Consiliul Federal Elveţian şi Guvernul României pentru implementarea Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economico-sociale din cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la 7 septembrie 2010

Programul de pregătire al medicilor de familie va urmări înfiinţarea unor noi centre multifuncţionale, iar în cadrul celui care vizează serviciile de urgenţă va fi inclusă şi colaborarea cu serviciul aerian de salvare elveţian REGA care se va implica în dezvoltarea capacităţii de salvare aeriană a echipajelor române.

Finanţarea acordată va fi administrată în Elveţia şi în România şi este considerată contribuţie elveţiană în favoarea României. Co-finanţarea de 15% se va furniza de către Ministerul Sănătăţii.

Nu este prima colaborare româno-elveţiană în domeniul Sănătăţii. În perioada 1996-2006,  România a mai beneficiat de subvenţii elveţiene în cadrul a trei programe care au vizat dezvoltarea serviciilor de urgenţă şi neonatale din ţara noastră. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.