106353 – 15122011 – În prezent, comercializarea ouălor pentru consum în România se realizează cu respectarea prevederilor prevederile Ordinului ANSVSA nr. 73/2005 care reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Consiliului European nr.4/2004. Conform actului normativ mai sus menţionat, pentru asigurarea trasabilităţii, ouăle trebuie sa fie marcate cu un număr distinctiv. Ouăle trebuie să fie marcate cu un număr distinctiv, cod identic cu cel al exploataţiei. Marcajul trebuie să fie lizibil şi să aibă o înălţime de cel puţin 2 mm. Numărul distinctiv este compus din următoarele: cifra 0, 1, 2 sau 3 – reprezintă modul în care au fost crescute şi hrănite găinile (0 – producţie ecologică; 1 – sistem extensiv, oul provine de la găini crescute în aer liber,
dar hrana lor nu este neapărat ecologică; 2 – la sol, ouăle provin de la găini crescute în ferme, dar în hale, la sol, hrănite cu furaje clasice; 3 – în baterii, ouăle provin de la găini crescute în baterii (cuşti, îmbunătăţite sau nu).
Marcajul de pe ouă conţine codul de ţară (RO), judeţul şi alte trei cifre, care corespund codului exploataţiei. Spre exemplificare, un ou poate fi marcat astfel: 0 – RO – AG – 001.
Ouăle marcate cu codul “3” care se comercializează în prezent în România şi se vor comercializa până pe data de 31 decembrie 2011, provin de la găini crescute în cuşti îmbunătăţite sau neîmbunătăţite.
Începând cu data de 1 ianuarie 2012, ouăle provenite de la găinile crescute în cuşti neîmbunătăţite nu se mai dau spre consum public, ci se dirijează direct spre industrializare sau distrugere, urmărindu-se cu stricteţe trasabilitatea acestora, pentru a nu putea fi comercializate pentru consumul public şi se vor putea comercializa ouăle marcate cu codul “3” provenite numai de la găini crescute în cuşti îmbunătăţite, conform standardelor comunitare. (Sursa: ANSVSA)– www.promptmedia.ro