106412 – 19122011 –ANI considera ca rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Vasile Astarastoae, este incompatibil cu functiile de director al Institutului de Medicină Legală Iaşi, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Potrivit reprezentanţilor ANI, începând cu data de 13 ianuarie 2011 şi până în prezent, Vasile Astărăstoae se află în stare de incompatibilitate, întrucât exercită, simultan, cele şase funcţii sus-menţionate.
La data de 27 martie 2008, Astărăstoae a fost numit, pentru perioada 2008 – 2012, în funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi; începând cu anul 2001 şi până în prezent, el exercită şi funcţia de director al Institutului de Medicină Legală Iaşi; a fost numit, la data de 21 decembrie 2007, în funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, pentru perioada 2007-2011; începând cu data de 16 decembrie 2003, deţine funcţia de Preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi; începând cu data de 4 mai 2006, deţine funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; începând cu data de 26 aprilie 2007, deţine funcţia de membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.
În perioada ianuarie 2007 – decembrie 2010, Astărăstoae a desfăşurat activităţi didactice la Universitatea „Al. I. Cuza” din
Astfel, au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, conform dispoziţiilor art. 215, alin. 3, din Legea nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale -, „persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”, iar, potrivit prevederilor art. 441, alin 1 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale colegiului medicilor din România, atât la nivel naţional cît şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, (…), al structurilor deconcentrate ale acestora, ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. De asemenea, medicii pentru care în timpul mandatului de membru al organelor de conducere a intervenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie”.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.
Pe 14 decembrie 2011, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Vasile Astărăstoae a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice. – www.promptmedia.ro