106346 – 15122011 – ANAF a elaborat un proiect de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii
Prin Ordonanţa Guvernului nr.29/2011, au fost aduse modificări Codului de procedură fiscală, introducându-se la articolul 72 „Obligaţia de înregistrare fiscală”, un nou alineat, alineatul (8), potrivit căruia, organele fiscale din cadrul ANAF pot să înregistreze, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, un subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii. Ca urmare, a fost necesară elaborarea unei noi proceduri prin care să se reglementeze modalitatea de înregistrare fiscală din oficiu a unui contribuabil care, deşi îndeplinea condiţiile de a se înregistra fiscal, nu a solicitat înregistrarea, potrivit legii.
Prin proiectul de ordin se propun următoarele: a) aprobarea procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii; b) aprobarea următoarelor formulare: „Decizie privind înregistrarea fiscală, din oficiu „; „Decizie de anulare a deciziei privind înregistrarea fiscală, din oficiu ”; „Notificare privind înregistrarea fiscală, din oficiu”. – www.promptmedia.ro