– 106208 – 11122011 – Ministerul Afacerilor Externe ii avertizeaza pe cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Italia ca, in perioada urmatoare, pe teritoriul acestui stat se vor desfasura o serie de miscari de greve generale si mitinguri de protest.
Astfel, luni, 12 decembrie, confederatiile sindicale au anuntat o greva comuna de protest de trei ore (nu a fost anuntat orarul exact al protestului) si tot luni se anunta o greva generala a angajatilor din industria mecanica, prevazuta initial pentru 16 decembrie 2011, informeaza MAE.
Totodata, sunt anuntate manifestatii in fata Camerelor Parlamentului si in alte zone din centrul Romei, pe durata dezbaterii pachetului de masuri.
Astfel, pe 12 si 16 decembrie 2011, intre orele 16.00 si 19.00, vor fi manifestatii in Piazza Montecitorio.
Pe 13 si 14 decembrie, intre orele 16.00 si 19.00, va fi ocupata Piazza della Rotonda (Pantheon), pe 15 decembrie, intre orele 10.00 si 12.00, Piazza SS. Apostoli, iar pe 17 decembrie, intre orele 9.30 si 13.00, vor fi manifestatii de protest in Piazza Montecitorio. – –