105373 – 08112011 – Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Teleorman, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, l-au prins în flagrant pe un jurist în cadrul Serviciului de Salubritate al municipiului Turnu Măgurele, în timp ce primea 700 lei de la o persoană pentru a interveni pe lângă lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatricularea Vehiculelor Teleorman în vederea promovării examenului de obţinere a permisului de conducere.
Pe 4 moiembrie 2011, un cetăţean a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Teleorman că juristul în cauză a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă funcţionari ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatricularea Vehiculelor Teleorman şi îl poate ajuta astfel cu promovarea examenului de obţinere a permisului de conducere. În acest sens, i-a pretins suma totală de 1500 lei, din care, anterior realizării flagrantului, denunţătorul i-a remis 750 lei. De asemenea, juristul a mai pretins şi primit de la denunţător şi 180 lei pentru a-i rezolva acestuia problema inspecţiei periodice tehnice a autoturismului, tot prin uzitarea relaţiilor pe care le deţinea şi fără ca autoturismul să fie adus în unitatea de service.
Aceeaşi persoană, la data de 14 septembrie 2011 a fost inculpată şi trimisă în judecată într-un alt dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru comiterea aceluiaşi tip de infracţiune, respectiv trafic de influenţă referitor la angajarea în sistemul sanitar.
În ambele situaţii, juristul, pentru a-i convinge de forţa relaţiilor sale, le-a solicitat denunţătorilor diferite acte şi înscrisuri şi chiar i-a condus în instituţiile unde solicitările denunţătorilor se puteau rezolva în mod legal (Spitalul municipal Turnu Măgurele, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatricularea Vehiculelor Teleorman).
Procurorul de caz a dispus faţă de jurist reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, iar marţi acesta este prezentat Tribunalului Teleorman cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile. – www.promptmedia.ro