105515 – 14112011 – Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în acest weekend 15 persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României. În toate situaţiile au fost întocmite actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Jimbolia şi Sânnicolau Mare au depistat, în zona de competenţă, cincisprezece migranţi, de diferite naţionalităţi. Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Pentru clarificarea situaţiei, migranţii au fost duşi la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, unde s-a stabilit că este vorba de cinci algerieni, patru somalezi, un afgan, un palestinian şi patru pakistanezi, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România sau care intenţionau să treacă ilegal frontiera. Cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare. – www.promptmedia.ro