Acasă Politic Numarul politistilor romani din misiunea ONU in Haiti a ajuns la 24

Numarul politistilor romani din misiunea ONU in Haiti a ajuns la 24

DISTRIBUIȚI

105487 – 13112011 – În misiunea ONU din Haiti – Minustah, 24 de poliţişti români desfăşoară, în prezent, activităţi de prevenire şi combatere a criminalităţii, precum şi de pregătire specifică a Poliţiei Naţionale din Haiti. Pentru majoritatea dintre cei 24 de poliţişti români, aceasta este a doua misiune sub egida ONU.

Poliţiştii români desfăşoară împreună cu autorităţile locale activităţi pe linia restabilirii ordinii şi siguranţei publice, prevenirii şi combaterii criminalităţii, protecţiei minorilor, dar şi operaţiuni speciale. Una dintre atribuţiile principale vizează şi implementarea unor programe de dezvoltare şi mentorat în cadrul Poliţiei Naţionale.

Pe lângă activităţile poliţieneşti specifice, pe parcursul misiunii, ofiţerii M.A.I. s-au implicat, alături de ceilalţi reprezentanţi ai misiunii internaţionale, şi în acţiuni umanitare, pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

Participarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu efective la misiunea din Haiti a început în anul 2004, la momentul respectiv fiind trimişi pentru misiuni operative poliţieneşti patru poliţişti. Ulterior, în baza prevederilor legale, şi în mod special a bunei colaborări cu autorităţile din Haiti şi a rezultatelor obţinute de poliţiştii români, contingentul a fost suplimentat cu efective, în prezent, fiind angrenaţi în misiuni specifice 24 de poliţişti.

Selecţia poliţiştilor care participă la această misiune este riguroasă, pe lângă criteriile specifice stabilite pe baza cerinţelor impuse de organizaţia internaţională sub egida căreia se desfăşoară misiunea, fiind impuse şi criterii precum studiile de specialitate, rezultatele obţinute în activitate, aptitudinile personale (capacitatea de a lucra sub presiune, în condiţii de stres, condiţie fizică bună, echilibru emoţional).

Ministerul Administraţiei şi Internelor participă cu 258 de lucrători la misiuni internaţionale de menţinere a păcii, cooperare şi prevenirea conflictelor, sub egida ONU, UE şi OSCE, în Georgia, Bosnia Herţegovina, Kosovo, Afganistan, Moldova/ Ucraina, Congo, Timor şi Haiti. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.