105934 – 29112011- Peste 70 de pompieri militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeş, alături de pompierii civili din cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă Stoeneşti şi de angajaţi ai ocolului silvic acţionează în continuare pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată izbucnit în noaptea de 27 spre 28 noiembrie în zona Muntele Roşu – Vârful Ciorii, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Pe timpul nopţii au rămas în supraveghere pompierii militari, care au realizat patrule de-a lungul pădurii şi au stins focarele dispersate care au apărut în golul alpin. Incendiul a cuprins o suprafaţă de aproape 100 de hectare, la o altitudine medie de 1.700 de metri, din cauza vântului puternic existând riscul extinderii la pădurea din apropiere.
De asemenea, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vâlcea au reluat acţiunea de stingere a incendiului produs în localitatea Băile Olăneşti din masivul Buila, reuşindu-se, în jurul orelor 12.30, localizarea acestuia. Incendiul s-a declanşat ieri după-amiază şi se manifestă pe o suprafaţă de circa 15 hectare litieră, vegetaţie uscată, arbori uscaţi şi doborâturi în zona Schitului Pahomnie – Pârâul Valea Lungă, propagarea sa fiind favorizată de intensificările puternice ale vântului. Pentru stingerea acestuia, la faţa locului sunt angrenate 150 de persoane, din care 26 de pompieri militari, iar restul de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Olăneşti şi de la ocoalele silvice Râmnicu Vâlcea şi Buila. Din cauza terenului foarte accidentat, care nu permite accesul autospecialelor de intervenţie, se acţionează cu mijloace de primă intervenţie (mături, pompe cu apă portabile, lopeţi, sticle cu apă etc.). – www.promptmedia.ro