Acasă Politic Iasi: Protocol de consolidare a colaborarii romano-moldovenesti in zona de frontiera

Iasi: Protocol de consolidare a colaborarii romano-moldovenesti in zona de frontiera

DISTRIBUIȚI

105930 – 29112011- Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, s-a întâlnit marţi, la Iaşi, cu o delegaţie din Republica Moldova, condusă de ministrul Afacerilor Interne, general de brigadă Alexei Roibu. În prezenţa celor doi miniştri a fost semnat „Protocolul între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova privind consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial”, aprobat de către prim-ministrul României, respectiv Planul privind dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Republicii Moldova pentru anul 2012.

Documentul semnat marţi de inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor principal de poliţie Ioan Buda şi de directorul general al Serviciului Grăniceri din Republica Moldova, maior Roman Revenco, constituie baza juridică de cooperare între cele două ţări în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere, asigurării climatului de siguranţă şi a ordinii publice în zona de frontieră.

În acest context, ministrul Traian Igaş a precizat că „această colaborare stabileşte direcţii concrete de acţiune pentru combaterea criminalităţii organizate, a migraţiei ilegale, traficului de persoane, traficului de stupefiante, precum şi asigurarea securizării, în mod eficient, a frontierei externe a Uniunii Europene”. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au evaluat stadiul cooperării între cele două ministere şi au discutat aspecte privind combaterea migraţiei ilegale, contrabandei şi a altor fenomene infracţionale la frontieră. De asemenea, cele două părţi au stabilit continuarea procedurii privind realizarea de patrulări în sistem integrat pe râul Prut şi pe sectorul comun al Dunării, în baza planurilor comune, în scopul combaterii contrabandei cu ţigări, a migraţiei ilegale şi a traficului cu mijloace de transport furate.

La finalul întrevederii, cei doi miniştri au reafirmat necesitatea intensificării colaborării la frontieră, în vederea contracarării criminalităţii organizate transfrontaliere şi au propus ca următoarea întâlnire să se desfăşoare în format trilateral, împreună cu ministrul de interne din Ucraina, la începutul anului viitor, în Republica Moldova. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.